MAE: Conceptul scutului antirachetă – o acţiune proporţională cu ameninţările; orice încercare a Rusiei de a nega – o flagrantă dezinformare

Conceptul scutului antirachetă al NATO reprezintă o acţiune proporţională cu ameninţările actuale şi respectă toate angajamentele internaţionale, inclusiv Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), iar orice încercare a Federaţiei Ruse de a nega acest lucru constituie ''o flagrantă dezinformare'' şi o încercare de a distrage atenţia de la încălcarea reală a acestui tratat de către statul rus, precizează vineri Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE).

Precizarea MAE este transmisă în urma consultărilor avute de ministrul Teodor Meleşcanu cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi cu aliaţii.

"Poziţia exprimată de Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse privind încălcarea prevederilor Tratatului INF de către sistemul antirachetă NATO, ale cărui componente sunt desfăşurate şi la Deveselu, este complet irelevantă, întrucât sistemul antirachetă de la Deveselu nu face obiectul Tratatului INF", punctează MAE.

Potrivit sursei citate, poziţia ministerului român cu privire la sistemul NATO de apărare împotriva rachetelor balistice, din care facilitatea de la Deveselu este parte integrantă, nu s-a modificat şi se regăseşte în toate declaraţiile finale ale Summiturilor Aliate din ultimii ani.

MAE mai arată că "sistemul antirachetă NATO, ale cărui elemente sunt găzduite de România, nu are nicio capabilitate ofensivă, fiind un instrument pur defensiv, esenţial pentru asigurarea securităţii spaţiului euroatlantic".

"Reamintim că poziţia României şi a Aliaţilor săi pe tema INF este clar exprimata în Declaraţia Consiliului Nord-Atlantic din 1 februarie 2019", concluzionează MAE.

Ministerul rus al Apărării a propus joi SUA să distrugă lansatoarele de rachete Mk-41 din dispozitivul de apărare antirachetă din România, care ar încălca Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), a anunţat purtătorul de cuvânt al ministerului, generalul maior Igor…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata