Magazinele MyAuchan din benzinăriile Petrom au ajuns la numărul de 50 de unităţi

62

În prezent, Auchan Retail România şi OMV Petrom continuă reamenajarea celor aproximativ 400 de staţii de alimentare din reţeaua Petrom şi integrarea magazinelor MyAuchan în spaţiile comerciale existente, potrivit unui comunicat al companiilor remis, luni, AGERPRES.

La începutul lunii mai, reţeaua de magazine MyAuchan din staţiile Petrom numără 50 de unităţi în peste 20 de localităţi din ţară.

Astfel, în primele patru luni ale acestui an, 25 de magazine MyAuchan au fost deschise în staţiile Petrom din 8 judeţe, cele două companii urmându-şi astfel planul de a remodela anual circa 100 de staţii de alimentare. Cele mai recente 17 magazine MyAuchan se regăsesc în localităţi din Prahova, Giurgiu, Vrancea, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa şi Bucureşti.

Din punct de vedere organizatoric, cu suprafeţe cuprinse între 25 mp şi 230 mp, magazinele MyAuchan propun clienţilor o gamă variată de până la 1.800 de produse, atât gata preparate, cafea proaspătă, produse proaspete (fructe şi legume, brutărie, lactate), cât şi produse de băcănie şi non-alimentare, precum cosmetice, detergenţi, produse pentru bebeluşi şi accesorii auto.

Comercial, pe lângă gama variată de produse, clienţii pot beneficia în magazinele MyAuchan şi de o serie de servicii, precum posibilitatea de a-şi achiziţiona taxe de drum/pod şi vignete, servicii de transfer de bani şi de plată a utilităţilor.

Totodată, 43 de magazine includ şi zone dedicate Costa Coffee, ca parte a unui parteneriat amplu ce presupune integrarea acestui concept la nivel naţional.

Sursa: agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata