Medicul ginecolog de la Spitalul Judeţean Ilfov acuzat că falsifica fişele pacientelor, pus sub control judiciar

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 au decis că medicul ginecolog de la Spitalul Judeţean Ilfov, acuzat că falsifica fişele pacientelor venite să facă avort, să fie eliberat din arest şi cercetat în libertate sub control judiciar.

Medicul a fost pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, fiind acuzat de fals intelectual în formă continuată, complicitate la delapidare în formă continuată şi complicitate la fraudă informatică în formă continuată.

Tot sub control judiciar este cercetată şi o angajată de la spital, care are funcţia registrator medical.

Iniţial, cei doi au fost reţinuţi joi pentru 24 de ore, însă procurorii au decis apoi ca ei să fie cercetaţi în libertate.

Potrivit unui comunicat al Parchetului, medicul a falsificat, în luna mai, foile de observaţie în cazul a patru paciente, care se prezentaseră la Spitalul Judeţean Ilfov pentru procedura de întrerupere a sarcinii la cerere.

Medicul a scris în foile de observaţie că pacientele au suferit avort incomplet efectuat sau sarcină oprită în evoluţie, împrejurări necorespunzătoare adevărului.

Prin această activitate, medicul a înlesnit însuşirea de către femeia cercetată împreună cu el a contravalorii taxelor de întrerupere a sarcinii la cerere achitate de cele patru paciente, sume de bani pe care, în calitate de registrator medical, aceasta le gestiona şi trebuia să le introducă în casieria spitalului.

De asemenea, prin intermediul acestor foi de observaţie în care erau menţionate diagnostice false, medicul a înlesnit introducerea de date nereale în sistemul naţional on-line al cardului de asigurări sociale de sănătate, Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov fiind astfel indusă în eroare, care a decontat costurile intervenţiilor medicale, beneficiul injust ridicându-se la suma de 1.317 lei.

Cercetările în acest caz s-au declanşat în urmă cu două luni, atunci când poliţiştii s-au sesizat cu privire la faptul că angajaţi ai Spitalului Judeţean Ilfov ar fi întocmit documente medicale fictive pentru pacienţi, iar serviciile le-ar fi decontat ulterior la o casă de asigurări de sănătate.

Sursa: News24.ro.

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata