Meleşcanu a discutat cu ministrul marocan al Justiţiei despre oportunitatea schimburilor de expertiză

0 84

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a avut luni o întrevedere cu ministrul marocan al Justiţiei, Mohamed Aujjar, pe care l-a felicitat pentru progresele înregistrate de Maroc în domeniul juridic, apreciind totodată oportunitatea schimburilor de expertiză şi colaborarea cu Ministerul Justiţiei din România.

"Discuţiile au prilejuit o trecere în revistă a stadiului şi perspectivelor dialogului politic bilateral, aflat la un nivel excelent. Maroc este un partener major al României şi al UE, din punct de vedere politic, economic, pe line de educaţie şi cultură. Şeful diplomaţiei române a apreciat contribuţiile importante ale Marocului în promovarea toleranţei, prevenirea extremismului violent, combaterea migraţiei ilegale şi a terorismului în Vecinătatea Sudică a Mediteranei, ca partener al Uniunii Europene", informează un comunicat transmis de MAE.

Ministrul Teodor Meleşcanu s-a referit şi la importanţa colaborării româno-marocane în cadrul ONU. Demnitarul român a subliniat prioritatea impulsionării dialogului politic şi extinderii cooperării dintre România şi Maroc, cu o componentă economică importantă, care poate fi accelerată în scopul amplificării schimburilor comerciale bilaterale şi intensificării investiţiilor reciproce.

Mohamed Aujjar a prezentat oportunităţile oferite de economia emergentă din Maroc, precum şi posibilitatea de cooperare între sectoarele private din cele două ţări, prin intermediul patronatelor sectoriale.

De asemenea, adaugă sursa citată, au fost abordate subiecte legate de agenda regională şi globală, context în care Meleşcanu a reiterat determinarea României de a participa, inclusiv din perspectiva deţinerii actualei Preşedinţii a Consiliului Uniunii Europene, la eforturile de amplificare a cooperării între UE şi ţările din Africa de Nord.

Demnitarul marocan, aflat în vizită oficială în România la invitaţia ministrului Justiţiei, Tudorel…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

x