Meleşcanu s-a întâlnit cu secretarul general al OIF; cooperarea cu ONU – printre temele de pe agendă

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a avut, marţi, o întrevedere cu secretarul general al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF), Louise Mushikiwabo, aflată în vizită oficială în România.

Potrivit unui comunicat al MAE, în cadrul discuţiei ministrul Meleşcanu a subliniat angajamentul tradiţional, profund şi pragmatic al României pentru Francofonie. În context, s-a referit la activitatea Preşedinţiei României a Consiliului UE cu relevanţă pentru spaţiul francofon, inclusiv la relaţiile UE-Africa şi la prima reuniune la nivel înalt UE-LSA.

De asemenea, ministrul român al Afacerilor Externe a abordat şi cooperarea dintre OIF şi ONU. Meleşcanu s-a referit, totodată, la iniţiative valoroase ale României promovate în cadrul Francofoniei şi cu sprijinul OIF, precum: programul de burse doctorale şi post-doctorale Eugen Ionescu sau Cursul Superior Internaţional, certificat ONU şi sprijinit de OIF, organizat anual la Şcoala de Aplicaţii pentru Ofiţeri Jandarmi "Mihai Viteazu".

Secretarul general al OIF a subliniat importanţa pe care o acordă rolului României de pilon regional al Francofoniei şi contribuţiei ţării noastre la mişcarea francofonă. Potrivit sursei citate, a prezentat priorităţile mandatului său cu accent pe: consolidarea multilateralismului şi a relevanţei OIF în sistemul multilateral internaţional, promovarea unor abordări pragmatice, semnificaţia economiei digitale pentru dezvoltarea durabilă a spaţiului francofon, egalitatea între femei şi bărbaţi, ca motor al dezvoltării şi rolul aparte al tinerilor pentru continuarea valorilor francofoniei.

Părţile au fost de acord că Francofonia este un instrument util în îndeplinirea priorităţilor de dezvoltare ale fiecăruia dintre statele membre, un liant important de coeziune între statele de pe cinci continente şi o punte de legătură pentru schimburi de experienţă, economice şi interculturale.

Louise…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata