Mesaje transmise de politicieni de Ziua Unirii Principatelor Române

Reprezentanţi ai Guvernului şi alţi politicieni au transmis, joi, de Ziua Unirii Principatelor Române, pe reţelele de socializare şi prin comunicate de presă, mesaje în care subliniază importanţa actului de la 1859 şi le transmit românilor "La mulţi ani!".

* Ministrul Gabriel Leş evidenţiază că, deşi conjunctura europeană nu favoriza apariţia unui stat românesc independent şi suveran la confluenţa geografică a intereselor marilor puteri ale vremii, forţele progresiste şi patriotice din Moldova şi Ţara Românească au reuşit cu viziune şi consecvenţă şi cu sprijinul unor naţiuni prietene din concertul european să impună, prin dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, o soluţie inedită pe drumul realizării dezideratului de unire a românilor.

Cu această ocazie, el arată că, la fel ca în urmă cu 160 de ani, când a fost făcută Mica Unire, Armata rămâne o instituţie de nădejde, în topul încrederii românilor.

* Pentru ministrul de Interne, Carmen Dan, momentul de la 1859 a adus România în rândul statelor europene. "România este puternică dacă noi suntem uniţi, România are viitor prin solidaritatea celor care simţim cu adevărat româneşte, România este şi va fi o ţară respectată atât timp cât şi noi, la rândul nostru, ştim să cinstim memoria strămoşilor noştri şi să ne iubim şi să ne înţelegem istoria", spunea ea în mesaj.

* Unirea Moldovei cu Ţara Românească la 24 ianuarie 1859 a marcat, prin dubla alegere a lui Al. Ioan Cuza, împlinirea unui vis al românilor şi desăvârşirea unui ideal al unei naţiuni demne, subliniază ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, în mesajul publicat pe Facebook.

"Numai prin voinţa unui popor unit şi cu implicarea unor adevăraţi oameni de stat a fost posibilă alipirea teritorială a celor două provincii româneşti şi, trei ani mai târziu, înfăptuirea unirii politice prin crearea Parlamentului unic şi a unei singure…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata