MET Group a achiziţionat un parc eolian de 42 MW în Bulgaria

Foto: economica.net
0 123

Grupul energetic european MET a finalizat cu succes preluarea a 100% din acţiunile pe care Enel Green Power Bulgaria EAD le deţinea la un parc eolian de 42 MW în Bulgaria, conform unui comunicat remis, vineri, AGERPRES.

Această tranzacţie face parte din strategia de dezvoltare a MET Group pentru obţinerea unui portofoliu semnificativ de unităţi de energie regenerabilă în Europa Centrală şi de Est (ECE).

Parcul eolian de 42 MW, situat în nord-estul Bulgariei, este acum în totalitate deţinut de MET Grup, după finalizarea tranzacţiei privind vânzarea/cumpărarea de acţiuni de la Enel Green Power S.p.A., compania de energie regenerabilă a grupului italian Enel. Iat tranzacţia a fost finalizată la data de 20 ianuarie 2021 şi a fost aprobată de autorităţile de concurenţă.

Astfel, parcul eolian, al 5-lea ca mărime din Bulgaria, funcţional din 2010, are două locaţii, în municipiile Shabla şi Kamen Bryag. Având 14 turbine eoliene Vestas-V90, cu o capacitate de 3 MW fiecare, parcul eolian furnizează energie electrică echivalentă cu consumul a aproximativ 30.000 de locuinţe.

„Grupul MET consideră creşterea producţiei de energie regenerabilă în Europa Centrală şi de Est ca o parte esenţială a strategiei sale de afaceri în viitor, sprijinind, în acelaşi timp, tranziţia energetică de la cărbune a Europei. Obiectivul MET este de a construi un portofoliu diversificat geografic de active de generare a energiei şi de infrastructură, cu un portofoliu substanţial de active regenerabile”, se menţionează în comunicat.

Din punct de vedere al MET Group, acesta este o companie energetică europeană integrată, cu sediul în Elveţia, cu activităţi pe pieţele gazelor naturale, energiei şi petrolului. Compania MET este prezentă, prin sucursalele sale, în 14 ţări, pe 26 de pieţe de gaze naturale şi în 22 centre de tranzacţionare internaţionale. În 2019, vânzările consolidate ale MET Group au fost de 11,7 miliarde euro, iar volumul gazelor naturale tranzacţionate a fost 50 miliarde metri cubi, ceea ce reprezintă 10% din consumul de gaze naturale al Europei. MET este deţinut 80% de angajaţii săi şi 20% de Keppel Corporation.

În ţara noastră, Grupul MET este reprezentat de subsidiara MET România Energy, unul dintre cei mai importanţi furnizori din piaţa competitivă, ce acoperă segmentul de energie electrică, gaze naturale şi servicii energetice. Compania livrează circa 7.000.000 MWh pe an de energie electrică şi gaze naturale către aproximativ 2.500 de clienţi, în peste 5.000 locuri de consum.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata