Mieii englezești, noua opțiune a românilor pentru masa de Paște

De Jurnalul Național Economie 95 citiri
2 min citire




Sursa: Financiarul.ro.

Paștele din anul acesta vine cu miei mult mai grași ca și greutate dar și grași ca preț. În 2019 Sărbătoarea Învierii Domnului pică în luna aprilie, spre sfârșit. Până atunci, mieii românești se vor mai îngrășa, însă, pentru cei care nu sunt fani ai aromei pronunțate a cărnii, sunt și alte variante. Spre exemplu, un fermier din Miercurea Ciuc are în crescătoria sa o rasă de mioare englezești a căror carne nu are mirosul atât de pronunțat a oaie.

Aceste oițe cresc foarte repede. Într-o lună acestea se fac cât cele românești în două. Rasa se numește Suffolk englezesc și pun pe zi în medie jumătate de kilogram, iar în doar două luni de când au fost fătate, oile cântăresc deja 30 de kilograme.

Se pare că în ciuda faptului că la stână totul decurge ca pe roate, de sărbătorile Pascale românii vor avea mai puțină carne de oaie pe masă. Acest lucru se întâmplă deoarece oieritul a început ușor ușor să dispară. Lorand Țăpuc, fermier, are 600 de oi de rasă românească însă se plânge că efectiv nu mai găsește nici ciobani care să stea cu oile și nici pășuni pe care să le ducă. Și asta deoarece toate pășunile au devenit private.

În urmă cu un an, tot în preajma Paștelui, mielul de rasă românească costa aproximativ 10 lei pe kilogram în viu chiar de la fermieri. Anul acesta, prețul ar putea să urce până la 15 sau chiar 20 de lei, iar kilogramul de miel tăiat ar putea să coste între 25 și 30 lei de la oieri.

Până de Paște, mieii englezești de rasă Suffolk vor atinge greutatea de 40 de kilograme, însă ai noștri doar 25.

Sursa: observator.tv