Ministrul Cseke Attila şi Excelenţa Sa doamna Raja Jhinaoui Ben Ali, ambasadorul Republicii Tunisiene la Bucureşti au avut o intrevedere oficială

Foto: banatulazi.ro
0 125

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, a avut ieri, 16 februarie, la sediul ministerului, o întrevedere cu Excelenţa Sa doamna Raja Jhinaoui Ben Ali, ambasadorul Republicii Tunisiene la Bucureşti.

Scopul  principal al acestor discuţii a vizat, consolidarea relaţiilor româno-tunisiene, dezvoltarea proiectelor comune şi cooperarea în plan bilateral, precum şi identificarea de noi domenii comune de cooperare.

„Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei susţine realizarea de înfrăţiri şi parteneriate între localităţi din România şi Tunisia întrucât acestea reprezintă un pilon al cooperării bilaterale, care aduc mai aproape cetăţeni şi comunităţi din cele două ţări”, a subliniat ministrul Cseke Attila.

În contextul identificării de noi proiecte de colaborare, a fost reiterată disponibilitatea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru realizarea de schimburi de experienţă cu instituţii similare din Tunisia, în domenii precum geodezia, cartografia, fotogrammetria şi înregistrarea bunurilor imobile.

Excelenţa Sa doamna Ambasador a realizat scurte prezentări pentru două propuneri de proiecte, respectiv Taparura Project şi Sebkhat Ben Ghayadha Project, care prezintă interes pentru realizarea în Parteneriat Public Privat.

În plus, a fost reiterat faptul că se are în vedere organizarea următoarei reuniuni a Comisiei Mixte Interguvernamentale de cooperare economică şi tehnică româno-tunisiană, mecanism foarte important de impulsionare a cooperării bilaterale.

În cadrul acestei întrevederi, s-a pus accentul pe un alt domeniu esenţial pentru relaţia bilaterală este cooperarea în domeniul educaţiei. În virtutea bunei colaborări dintre cele două ţări, a fost înaintată propunerea ca o echipă de specialişti din România să predea cursuri tematice studenţilor în instituţiile de profil din Tunisia.

„Ne bucură interesul studenţilor şi cercetătorilor tunisieni pentru studii şi stagii în România şi ne dorim ca această tendinţă să continue şi să se dezvolte”, a afirmat ministrul Cseke Attila.

În finalul discuţiilor, Excelenţa Sa doamna Raja Jhinaoui Ben Ali i-a adresat ministrului dezvoltării invitaţia de a efectua o vizită în Tunisia, împreună cu o echipă de specialişti, atunci când situaţia pandemică va permite acest lucru.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata