Ministrul Leş: Scrisoarea trimisă preşedintelui cu referire la şeful Statului Major, fără răspuns; structura militară nu suferă

0

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a declarat vineri, la Bistriţa, că scrisoarea pe care a trimis-o la începutul lunii februarie către preşedintele României, Klaus Iohannis, prin care a cerut o rezolvare amiabilă a conflictului privind numirea şefului de Stat Major General al Armatei, a rămas fără răspuns, dar a precizat că structura militară nu este afectată, în acest moment.

"Da, am trimis (o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis – n.r.), pentru că este un aspect care ţine până la urmă de o cooperare şi de o colaborare corectă instituţională, care ar fi trebuit să aibă loc mai demult. Răspunsul nu a venit în acest moment. Vom merge mai departe cu acest proces, din păcate, al Ministerului Apărării Naţionale, trecând acel decret, dar structura militară nu suferă în acest moment, pentru că avem atribuţii date locţiitorului şefului Statului Major al Apărării, care merge foarte bine", a spus Leş.

Ministrul Gabriel Leş a participat, la Bistriţa, la ceremonia de repatriere a Batalionului 812 "Şoimii Carpaţilor" după o misiune de mai bine de şase luni executată în teatrul de operaţii din Afganistan.

Pe 28 decembrie 2018, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a semnat un decret prin care îi prelungeşte mandatul generalului Nicolae Ciucă la conducerea Statului Major al Apărării. Tot atunci, Iohannis preciza că nu a fost aprobată propunerea făcută de ministrul Apărării, Gabriel Leş, privind numirea generalului Dumitru Scarlat la şefia Statului Major al Apărării.

Ulterior, Ministerul Apărării a depus o plângere prealabilă la Administraţia Prezidenţială, prin care solicita revocarea decretului din 28 decembrie 2018.

Conform MApN, decretul semnat de preşedintele Iohannis încalcă dispoziţiile legale prevăzute în Legea 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, respectiv articolul 32, alineatul 5, conform căruia 'Şeful Statului…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close