Mircea Fechet spune cât lemn exportă România şi cât cumpărăm de la străini

De Jurnalul Național 40 citiri
5 min citire

 

În declaraţiile sale, „Balanţa (Lemnului din România – n. r.) ne învaţă câteva lucruri. Peste jumătate din lemnul exploatat în România ajunge pe foc. E un lucru care ne învaţă că trebuie să accelerăm investiţiile în reţeaua naţională de gaze naturale. La fel de bine ne învaţă că trebuie să accelerăm investiţiile în sobe eficiente din punct de vedere energetic.

Am demarat, de altfel, anul acesta ‘Rabla pentru sobe‘ şi mărim randamentul sobelor românilor de la 25% la 75%. Asta înseamnă că, în loc de trei căruţe de lemn, vei folosi o singură căruţă. (…) Tot balanţa va demonta un mit, mai bine zis mitul exportului de lemn. Exportăm mai mult decât importăm. Asta înseamnă că toate acele transporturi de masă lemnoasă, că vin pe roţi sau că vin cu transport feroviar, nu înseamnă că exportăm lemnul, pentru că diferenţa între exporturi şi importuri este una semnificativă. Un lucru mai important decât această balanţă comercială este legat de faptul că exportăm cu precădere lemn procesat.

Asta dovedeşte că îi dăm valoare adăugată lemnului prin procesare. Statul român câştigă bani într-o industrie orizontală şi ne dorim să avem o industrie din ce în ce mai competitivă”, a spus Fechet, scrie Agerpres.

O cantitate de opt milioane de metri cubi de lemn ajunge în industrie

Ministrul a adăugat că o cantitate de opt milioane de metri cubi de lemn ajunge în industrie, în fiecare an.

România are printre cele mai puţine drumuri forestiere din Uniunea Europeană

În explicaţiile sale, „Însă, în continuare, industria foloseşte mult lemn de import. Şi aici, în primul rând cu Romsilva, ne vom asigura că vom modifica regulamentul de punere în vânzare a masei lemnoase, în sensul în care lemnul românesc să fie mai accesibil, să fie cu un preţ predictibil, să poată exista contracte de furnizare pe termen lung şi să putem asigura cantităţi suficiente pentru industrie.

Tot Balanţa ne mai spune că, în anul 2024, am exploatat mai puţin decât am fi putut din punct de vedere legal. Dacă amenajamentele silvice ne permiteau să exploatăm 22 de milioane de metri cubi de lemn, am exploatat aproximativ 18 milioane.

Acest lucru se datorează şi lipsei infrastructurii adecvate. România are printre cele mai puţine drumuri forestiere din Uniunea Europeană, respectiv aproximativ şase metri la fiecare hectar de pădure, cifră foarte mică, cel puţin comparată cu alte cifre din alte ţări„, a punctat Mircea Fechet.

O pondere de 91% din lemnul exploatat în ţară provine din păduri amenajate din fondul forestier naţional, iar 58% din păduri publice, în timp ce 32% din păduri private

În datele centralizate de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMSAP), cuprinse în „Balanţa Lemnului în România„, pentru anii 2023 şi 2024, o pondere de 91% din lemnul exploatat în ţară provine din păduri amenajate din fondul forestier naţional, iar 58% din păduri publice, în timp ce 32% din păduri private. În acelaşi timp, 30% din lemnul exploatat a fost expediat ca fiind certificat în sistemul FSC (Forest Stewardship Council – n. r.).

Totodată, 90% dintre persoanele fizice care au pus în valoare masa lemnoasă în 2023 şi 2024 au proprietăţi de pădure de sub 5 hectare, din care 50% deţin proprietăţi forestiere de sub un hectar.

Practic, 55% dintre persoanele juridice care au pus în valoare masa lemnoasă, în perioada de referinţă, au proprietăţi de sub 30 de hectare. De asemenea, 55% din volumul extras, în 2024, s-a exploatat pe distanţe de scos – apropiat de peste 500 de metri.

Grupul pentru Dialog Forestier a organizat, joi, conferinţa cu tema „Balanţa Lemnului în România”, un proiect implementat în parteneriat cu Ministerul Mediului.

Sursa – www.economica.net




Românii, loviți în plin de inflație. Pe ce vom ajunge să plătim mai mult

Românii, loviți în plin de inflație. Pe ce vom ajunge să plătim mai mult. Situația economică a României se înrăutățește, [...]

Schimbări MAJORE la pensii! Guvernul anunță noi impozite

Schimbări MAJORE la pensii! Guvernul anunță noi impozite. Autoritățile intenționează să elimine impozitarea progresivă a pensiilor speciale. Un proiect de [...]

Taxa pe stâlp. Cum va fi calculată și ce înseamnă

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a anunțat marți, în cadrul conferinței PRIA Finance for Key Business Sectors, că normele privind „taxa [...]

Paște scump în 2025! Creșteri de prețuri ULUITOARE la alimente. Ce îi așteaptă pe români

Paște scump în 2025! Creșteri de prețuri ULUITOARE la alimente. În următoarele trei luni, alimentele vor înregistra scumpiri accelerate. Conform [...]