Cum a ajuns numele lui Șerban Cantacuzino, domnitorul român, să fie înscris pe încărcătorul atacatorului din Noua Zeelandă

0

Numele domnitorului scris pe arma folosită la atacul din Noua Zeelandă a ridicat numeroase semne de întrebare. În evenimentul tragic au murit nu mai puțin de 49 de oameni. Curios este faptul că pe armele folosite erau numele a mai multor personaje istorice pe care agresorul le considera eroi ai creștinității.  Cantacuzino a participat la asedierea Vienei în perioada anului 1683 și a fost aliat al otomanilor.

Șerban Cantacuzino, trecut pe arma atacatorului din Nouza Zeelandă

Numele domnitorului Șerban Cantacuzino a fost scris pe arma australianului care a atacat Noua Zeelandă. Atacatorul are vârsta de 28 de ani și a scris pe încărcătoarele armelor numele diverselor personaje istorice care, cel mai probabil, l-au inspirat. Acesta a deschis focul asupra a peste 200 de persoane, dintre care 49 au murit. Victimele veniseră să se roage în moscheea Al Noor din orașul Christchurch. Pe arme se mai aflau vestitele nume: Edward Codrington şi Dmitri Seniavin, amirali care i-au învins pe turci în 1827 în bătălia de la Navarino, Marc Antonio Bragadin, comandantul veneţian care a  sfărșit torturat de otomani în momentul în care apăra Ciprul, Ernst Rüdiger von Starhemberg, generalul care a apărat Viena în 1683, sau Ştefan Lazăr, cneazul sârb învins de turci la Kosovopolie

Șerban Cantacuzino a fost domnitor al Țării Românești și a participat la asediul Imperului Otoman asupra Vienei în anul 1683, cu toate că a fost aliat al otomanilor. Unii din cronicari au susținut faptul că acesta nu a participat activ la asalt. După aceasta, Șerban Vodă a dorit alungarea otomanilor din toată Europa, dar , din păcate pentru acesta, nu a mai avut timp pentru a-și duce planul la bun sfârșit.

Numele lui Șerban Cantacuzino, scris pe arma atacatorului de la Noua Zeelandă

Atac în Noua Zeelandă

Un martor de la fața locului a dezvăluit detalii greu de imaginat din momentul atacului. „Când s-a deschis focul, lumea s-a înghesuit…

Citeste continuarea pe StiriMondene.Fanatik.ro

loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata