Movilă (PMP): Asumarea răspunderii Guvernului în Parlament – o procedură corectă, legală

0

Asumarea răspunderii în Parlament de către Guvernul Orban pe cele trei proiecte este o procedură „corectă şi legală”, a declarat joi, pentru AGERPRES, deputatul Petru Movilă, vicepreşedinte al PMP.

„E procedură corectă, e o procedură legală. Conform Constituţiei, au fost trei şedinţe distincte pentru fiecare dintre aceste legi (…). Din punctul de vedere al PMP, Guvernul Orban trebuie să facă tot posibilul ca România să revină în ţinta de deficit cel târziu în anul 2020”, a precizat Movilă.

În ceea ce priveşte reglementarea transportului elevilor, deputatul PMP a spus că, odată cu această asumare şi prin normele metodologice care vor fi aprobate, se va rezolva problema transportului copiilor către şcoală.

„Dacă ne referim la reglementarea privind transportul elevilor, e o consecinţă a unui management şi a unei proaste înţelegeri a fostului Guvern PSD pe necesităţile de care au nevoie elevii ca transport către şcoală şi nu ne referim la elevii din interiorul localităţilor, ne referim la elevii din mediul rural care fac naveta spre şcoală, spre licee. E o deblocare a acestei situaţii şi PMP crede că odată cu această asumare şi prin normele metodologice care vor fi aprobate se va debloca în totalitate transportul elevilor către şcoală şi tot ce înseamnă acest lucru, gratuitate prin decontarea transportului”, a afirmat deputatul PMP.

Referitor la proiectul de lege privind plafoanele bugetare, vicepreşedintele PMP a arătat că aceasta reprezintă în mod „clar” o problemă importantă pe care o are România în acest moment.

„Toate previziunile arătau şi arată că nu ne vom putea încadra în deficitul bugetar de 3% la sfârşitul exerciţiului unei aplicări a bugetului pentru anul 2019 şi această lege prin asumare vine clar să soluţioneze problema”, este de părere Movilă.

Guvernul şi-a asumat joi, în Parlament, răspunderea asupra proiectelor privind unele măsuri pentru asigurarea bunei…

Sursa News 24

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close