Musicalul de pe Broadway inspirat din viaţa lui Michael Jackson şi-a anunţat protagonistul

Musicalul de pe Broadway inspirat din viaţa lui Michael Jackson, ‘MJ The Musical’, şi-a găsit protagonistul în persoana actorului Ephraim Sykes, care deţine în palmaresul său o nominalizare la prestigioasele premii Tony, relatează EFE.

Spectacolul va putea fi văzut la teatrul ‘Great White Way’ şi va avea premiera pe 13 august 2020, cu o avanpremieră programată pe 6 iulie, după numeroase piedici întâmpinate de producătorii săi.

„Visul meu cel mai nebunesc va deveni realitate”, a scris actorul pe contul său de Instagram Sykes, subliniind că va face tot posibilul pentru „a-l onora pe omul datorită căruia a început să cânte şi să danseze”.

Ephraim Sykes care a făcut parte din multipremiatul spectacol ‘Hamilton’, a fost nominalizat la premiile Tony de anul acesta pentru rolul său din ‘Ain’t Too Proud’, în care continuă să joace. El este de asemenea nominalizat la premiile Grammy, împreună cu restul actorilor din ‘Ain’t Too Proud’ pentru cel mai bun album cu cântece ale acestui musical, care prezintă viaţa grupului ‘The Temptations’.

‘MJ The Musical’ va prezenta viaţa şi cariera aşa-numitului rege al muzicii pop în care vor fi interpretate marile sale succese, precum ‘Thriller’, ‘Billie Jean’, ‘Man in the Mirror’ sau ‘The Way You Make Me Feel’.

Producătoarea musicalului, al cărui scenariu va fi scris de Lynn Nottage – câştigătoare a două premii Pulitzer – şi îl va avea ca director de coregrafie pe Christopher Wheeldon, se află în fază finală după mai multe obstacole în urma scandalului provocat de documentarul HBO ‘Leaving Neverland’, în care Jackson a fost acuzat de pedofilie de două presupuse victime.

Showul urma să fie prezentat mai întâi la Chicago, dar a fost anulat după apariţia documentarului, deşi responsabilii au asigurat atunci că de vină este o grevă a sindicatului actorilor.

 

Sursa foto: digi24.ro

Sursa – Glow Magazin.

Sursa Glow Magazin

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata