Nechifor (ProRomânia): Singura soluţie prin care se poate închide depozitul de deşeuri de pe Mestecaniş este Justiţia

Justiţia este singura soluţie pentru închiderea depozitului ecologic de la Pojorâta, a declarat într-o conferinţă de presă, vineri, deputatul Pro România Ioan Cătălin Nechifor, fost preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, după ce, cu o zi în urmă, Tribunalul Suceava a decis suspendarea autorizaţiilor de construire ale acestui depozit.

"Apreciez hotărârea Tribunalului Suceava care a suspendat autorizaţiile de construire a depozitului de deşeuri Pojorâta. Este un lucru bun. Cred că, încet-încet, putem să facem paşi spre normalitate (…) Din punctul meu de vedere, singura formulă prin care putem închide această groapă urâtă care, din păcate, am construit-o la Suceava, este justiţia", a spus Nechifor.

Fostul preşedinte al CJ Suceava din mandatul 2012-2016 a spus că nu vrea ''să se derobeze'' de responsabilitate, subliniind în acelaşi timp că decizia privind locaţia de pe Mestecăniş a fost luată în timpul mandatului lui Gheorghe Flutur, în 2009, în pofida recomandării consultantului de la acea vreme.

"Eu mi-am plătit preţul politic, pentru că foarte mulţi au crezut că eu am ales-o, dar eu am construit-o ca preşedinte de CJ în baza unui contract existent, în baza unei decizii aprobate chiar de Comisia Europeană pentru localizarea de acolo", a spus Nechifor.

Totodată, deputatul a anunţat că va finaliza scrisoarea către comisarul european Corina Creţu prin care să ceară clemenţă şi prin care solicită aprobarea pentru închiderea acestei gropi, care să se folosească "pentru orice altceva, dar nu pentru deşeuri".

"Să ne asumăm că s-a greşit. Nu mai contează cine a greşit. Important este că şi instanţa dă dreptate oamenilor şi e foarte bine (…) Oameni cu curaj şi cu determinare reuşesc aproape singuri să câştige în instanţă cu Comisia Europeană", a spus Nechifor.

Tribunalul Suceava a decis, joi, suspendarea autorizaţiilor de construire a depozitului de deşeuri…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata