Novak Djokovic s-a impus la turneul de la Wimbledon, după 3-2 în finală cu Roger Federer

De Jurnalul Național Sport 86 citiri
2 min citire




Finala masculină de la Wimbledon a fost una de cinci stele și în acest an, din care câștigător a ieșit Novak Djokovic (1 ATP). Sârbul l-a învins în 5 seturi (7-6; 1-6; 7-6; 4-6; 13-12), pe Roger Federer (1 ATP) după un meci de peste 5 ore.

Primul set a fost cel mai disputat și cel mai lung (o oră), la capătul căruia sportivii nu au putut face diferența mai devreme de tie-break. Fără să se cedeze vreun break și cu o singură oportunitate, în dreptul lui Djokovic, sârbul a fost mai lucid după 6-6 și a câștigat setul cu 7-6 (7-5). Paradoxal, contrar rezultatului din prima manșă, Federer a prestat un joc mult mai bun în setul doi și a egalat pe tabelă, cu un 6-1 rapid.

Următoarele două seturi au fost aproape identice cu primele. Djokovic a trecut în avantaj, 2-1, după o manșă încheiată la tie-break, iar actul al patrulea i-a revenit elvețianului, care a fost mult mai solid pe lovituri și a avut un plus și grație procentajului foarte bun pe punctele câștigate pe primul serviciu (76 %). Decisivul a fost cel mai spectaculos. Cei doi campioni au început să facă din ce în ce mai puține erori, au fost câteva schimburi interminabile. S-a mers cap la cap, fiind îngistrate câte două break-uri, unul de fiecare parte, la mijlocul setului. În final, Djokovic s-a impus la tie-break, 13-12 (7-3).

Novak Djokovic își trece în palmares al cincilea titlu la Wimbldedon, după cele cucerite în 2011, 2014, 2015 și 2018. În total, sârbul a câștigat 16 trofee de Mare Șlem în toată cariera.

Sursa: Financiarul.ro.