NTT va plăti 40 de miliarde de dolari pentru a deţine integral subsidiara sa de telefonie mobilă

Foto: 123rf.com
0

Nippon Telegraph and Telephone Corp (NTT) cea mai mare companie niponă de telecomunicaţii a anunţat că va cheltui 40 de miliarde de dolari pentru a achiziţiona participaţia de 34% pe care încă nu o deţine la subsidiara sa de telefonie mobilă, obţinând controlul deplin asupra principalei sale surse de fonduri, informează Reuters şi Wall Street Journal.

Actual, NTT deţine deja 66,2% din subsidiară – NTT Docomo Inc – şi va plăti 36,97 dolari per titlu pentru a prelua restul participaţiei. În total, achiziţia va costa echivalentul a 40 de miliarde de dolari, aceasta ar fi cea mai mare ofertă de răscumpărare din Japonia, conform datelor Refinitiv.

de altfel, această ofertă reprezintă o primă de aproape 41% faţă de preţul acţiunilor NTT Docomo la închiderea şedinţei bursiere de luni.

În contextul financiar al companiei, tranzacţia vine într-un moment în care premierul nipon Yoshihide Suga a cerut operatorilor de telefonie să reducă preţurile, pentru a stimula cheltuielile gospodăriilor. Guvernul de la Tokyo este cel mai mare acţionar al NTT, cu o participaţie de 34%.

În acest context, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că cele mai mari bănci din Japonia vor acorda împrumuturi NTT pentru a finanţa această achiziţie.

Sursa: Agerpres
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close