Isabel Schnabel: o creştere abruptă a dobânzilor ar putea pune în pericol revenirea economiei

0 101

Banca Centrală Europeană urmăreşte cu atenţie evoluţiile de pe pieţele financiare, pentru că o creştere abruptă a dobânzilor reale ar putea pune în pericol revenirea economiei, a declarat joi Isabel Schnabel, membru în boardul executiv al Băncii Centrale Europene, transmite Reuters.

„În viitor, sprijinul fiscal şi monetar va rămâne crucial şi nu trebuie retras prematur. Ne vom asigura că nu există o înăsprire nemotivată a condiţiilor de finanţare. O majorare prea abruptă a dobânzilor reale, pe fondul îmbunătăţirii perspectivelor economiei mondiale, ar putea pune în pericol revenirea economiei. De acea, monitorizăm cu atenţie evoluţiile de pe pieţele financiare”, a declarat Isabel Schnabel într-un interviu pentru agenţia de presă LETA din Letonia.

În viziunea lui Schnabel „semnale încurajatoare” de revenire, în condiţiile în care vaccinarea face progrese iar economia mondială îşi revine mai rapid decât anticipa BCE. Chiar dacă cifrele privind evoluţia Produsului Intern Brut în primul trimestru al acestui an este posibil să fie mai mici decât se preconiza, din cauza prelungirii carantinei, pe ansamblul acestui an creşterea economică în zona euro va fi una „comparabilă” cu estimarea din decembrie e BCE, privind un avans de 3,9%, a apreciat Isabel Schnabel.

În conrextul bancar european, declaraţiile lui Isabel Schnabel vin la câteva zile după ce preşedintele BCE, Christine Lagarde a spus că oficialii „urmăresc cu atenţie” evoluţia randamentelor nominale la obligaţiuni.

Astfel că după ce au injectat mii de miliarde de dolari pe pieţele globale pentru a combate criza coronavirusului, oficialii băncilor centrale din marile economii caută acum modalităţi de a împiedica o creştere mult prea rapidă a randamentelor care ar putea afecta economiile lor.

În acest fel, Banca Centrală din Coreea de Sud a avertizat că va interveni pe piaţă dacă costul împrumuturilor va exploda. Banca Centrală a Australiei a fost obligată să reia achiziţiile de obligaţiuni pentru a putea menţine randamentele în intervalul pe care îl vizează iar Banca Centrală din Noua Zeelandă a promis o perioadă prelungită de stimulente, chiar dacă perspectivele economice s-au îmbunătăţit.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata