O firmă din Timișoara a angajat deținuți din lipsă de muncitori

De Jurnalul Național Actuale Afaceri Locuri de muncă 162 citiri
2 min citire




Circa 100 de firme din județul Timiș caută lucrători pentru cele 1.700 de locuri de muncă vacante, susține Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Pentru că nu găsesc pe cine să angajeze, unele firme au angajat lucrători printre deținuții de la Penitenciarul Timișoara, cărora pedeapsa le permite să lucreze în regim semideschis.

Astfel că, lipsa muncitorilor în România îi obligă pe angajatori să găsească soluții inedite. Unii aduc muncitori din Asia, iar alții apelează la deținuți. Este și cazul unei firme din Timișoara. A ajuns să angajeze deținuții aflați în regim semideschis, condamnați la cel mult un an de închisoare.

”E foarte bine, nu fac absolut nici o diferență, nu se uită urât la noi. Vorbesc ca de la om la om, ne respectăm reciproc. Am învățat foarte multe chestii bune aici. Cum să mă comport în societate, cum să respect un om și să știu să merg pe drum, să nu mai încalc legea, că totul se află.”, a precizat un deținut pentru Euronews.ro.

În plus, una dintre companiile din Timișoara care a apelat la deținuți a închiriat și un spațiu în care îi cazează. Imobilul poate adăposti 84 de persoane. Cu toate că nu mai sunt în închisoare, deținuții sunt păziți de angajații penitenciarului.

„Este pentru prima dată când o firmă din Timișoara este dispusă să încerce o astfel de colaborare, în care să pună la dispoziție spațiile de cazare pentru deținuții care prestează activități pentru firma respectivă.”, a precizat Liviu Marica, directorul Penitenciarului Timișoara.

Nu numai firmele au de câștigat după angajarea deținuților. La rândul lor, deținuții au beneficii după munca prestată: trei zile muncite sunt echivalente cu patru zile din pedeapsă. Mai mult decât atât, câștigă și ceva bani. Din contractele încheiate de firme cu Penitenciarul, deținutul primește 40%, iar restul este folosit pentru programe de calificare și reintegrare.