O investiţie de 3 milioane de euro pentru UPU a Spitalului Judeţean Braşov

144

În noua unitate de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Braşov,  cu o investiţie de 3 milioane de euro, va fi funcţională în vara acestui an, a anunţat, vineri, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea.

În acest sens, într-o postare pe pagina sa de Fcebook, Adrian Veştea a afirmat că lucrările la noul UPU al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov, derulate cu bani de la Banca Mondială prin Ministerul Sănătăţii, sunt „într-o etapă bună”.

„Totodată, putem să-i asigurăm pe braşoveni că CJ a pregătit şi echipamentele necesare, de ultimă generaţie, achiziţionate din bani de la UE pentru noul UPU”, a afirmat Veştea.

În opinia managerului SCJU Braşov, dr. Călin Cobelschi, noua clădire a UPU va fi gata în cel mult o lună şi jumătate, iar celelalte lucrări de renovare ale spitalului, o altă investiţie importantă, de la bugetul judeţean, vor fi finalizate, de asemenea, până la 1 iulie.

„Sperăm ca, până la acea dată, să avem aprobată şi noua structură de către Ministerul Sănătăţii şi să putem începe activitatea în condiţii optime”, a adăugat dr. Cobelschi,

În contextul, economico-financiar, valoarea proiectului de construire a UPU de la SCJU Braşov este de 1,5 milioane de euro, bani de la Banca Mondială, iar pentru dotarea unităţii, prin Consiliul Judeţean, s-a obţinut suma de 1,5 milioane de euro prin Programul Operaţional Regional.

În total, investiţiile realizate de SCJU Braşov, în ultimii doi ani, pentru reabilitări ale unor spaţii şi achiziţia de aparatură, sunt de aproximativ 60 de milioane de lei, cea mai mare parte a acestor bani provenind de la Consiliul Judeţean (50 milioane de lei), iar restul de la Ministerul Sănătăţii şi din venituri proprii. La acestea adaugă alte peste 7 milioane de euro, fonduri europene, atrase, de asemenea, pentru dotări.

Sursa: agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata