O mai ştii pe Nadine de la Şcoala Vedetelor? Trece prin clipe grele la 40 de ani. „Scriu cu multă durere…”

Copilăria fără părinţi a lăsat semne adânci în sufletul mulatrei Nadine Voindrouth (40 de ani), care la vârsta de şase ani a ajuns la un centru de plasament după ce mama ei a murit şi tatăl a plecat în Congo, ţara natală a bărbatului.

VEZI IMAGINI IN GALERIE FOTO 
Astfel, bunica s-a văzut nevoită să o ducă la orfelinat. Ce a trăit aici a făcut-o să sufere teribil şi nici după mai bine de 30 de ani nu i s-au şters din minte aceste amintiri.

Nadine Voindrouh, vedeta Prima Tv şi până nu demult gazda „Vorbeşte lumea, de la Pro TV, a avut o copilărie de care nu îşi aminteşte cu prea mare plăcere. Perioada orfeliantului i-a lăsat un gust amar. Mătuşa ei a fost cea care a luat-o de la centrul de plasament şi acea zi a devenit una istorică pentru ea. A suferit o traumă şi se pare că nu a găsit puterea să uite tot ce s-a întâmplat nici după cei 34 de ani, câţi s-au scurs de atunci.

„La 6 ani am fost instituţionalizată într-o casă de copii. Nimănui nu-i păsa dacă sunt bine sau nu, dacă mi-am făcut lecţiile sau nu, dacă am mâncat, dacă mi-e frică… Aş fi dat orice să am părinţi homosexuali. Doi taţi sau două mame care să mă iubescă, să mă îmbrăţişeze, să-mi vorbească, să îşi dorească să mă cunoască, să mă protejeze de toate durerile pe care viaţă mi le-a adus, pentru simplul fapt că n-am fost învăţată diferenţa dintre bine şi rău, printre altele.

Altfel ar fi fost viaţa mea… Am o viaţă bună, dar când închid ochii aş vrea să nu-mi amintesc lucruri pe care le-am văzut, le-am trăit, le-am simţit, le-am făcut… Orfanii ar trebui să aibe ultimul cuvânt dacă homosexualii le pot fi părinţi, nu cei care nu au habar ce înseamnă să ţi se pară mai uşor să-ţi iei zilele, decât să trăieşti nedorit de nimeni… Scriu cu multă durere, mă surprinde cât de afectată sunt. Atâţia alţii au decis pentru mine şi mi-au transformat viaţă în ce a…

Citeste continuarea pe StiriMondene.Fanatik.ro

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata