Olteanu (ALDE Vaslui): Proiectele de infrastructură ale judeţului, dispărute sau subfinanţate în bugetul Guvernului PNL

0

Deputatul ALDE Vaslui, Daniel Olteanu, a declarat, vineri, că proiectele de infrastructură ale judeţului Vaslui, inclusiv drumul expres Tişiţa – Albiţa, sunt subfinanţate ori au dispărut din proiectul de buget pentru care PNL şi-a asumat răspunderea.

Într-un comunicat de presă transmis AGERPRES, parlamentarul afirmă că este pentru prima dată, în cei trei ani şi jumătate de când activează în Parlament, când un partid aflat la guvernare exclude de la finanţare proiecte de infrastructură din judeţul Vaslui, proiecte a căror finanţare fusese acceptată la negocierile privind susţinerea bugetului.

„După trei ani de eforturi, în care, prin sute de discuţii, dezbateri, adrese, mii de pagini consultate pentru a aduce argumente în acest sens, am reuşit demararea procedurilor pentru realizarea Drumului Expres Tişiţa – Albiţa, PNL a reuşit, pur şi simplu, să şteargă acest obiectiv din proiectul de buget, să-l facă dispărut. După ce ofertele pentru întocmirea Studiului de Fezabilitate au fost depuse în august 2019, perioada de evaluare trebuie încheiată oficial în 14.02.2020, data din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, când trebuie desemnat câştigătorul, dintre cei doi ofertanţi, companii cu experienţă şi cu nume în piaţă. În aceste condiţii, decizia PNL de a exclude acest proiect, ca poziţie, în bugetul de stat, este una ruşinoasă, care demonstrează, încă o dată, că orice obiectiv pentru care, cu bună-credinţă, munceşti ani întregi, poate fi trecut pe linie moartă prin ambiţii politice. Ruşine!”, se arată în comunicatul de presă citat.

Deputatul ALDE mai susţine că nu doar drumul expres Tişiţa – Albiţa „a fost trecut pe linie moartă”, în condiţiile în care este pe un coridor european şi a fost votat ca prioritate şi în Parlamentul European, în urma unei rezoluţii prezentate de europarlamentarul PNL Marian-Jean Marinescu, ci şi centura ocolitoare a municipiului Huşi…

Sursa News 24

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata