Omologii de la Bruxelles s-au delectat cu țuică din partea Ministrului Finanțelor

0

Eugen Teodorovici, Ministrul Finanțelor s-a decis să facă cinste cu o țuică emologilor europeni pentru un mic favor. Le-a cerut acestora să renunțe la ideea plății taxelor de către țărani pentru băutura făcută în casă, tradițională. Țuica a făut atmosfera să devină una relaxată însă decizia a rămas nemișcată.

“Aveţi fiecare în faţă niște mici amintiri, un cadou din partea preşedinţiei române. Vă invit să le priviţi, sunt semnul tradiţiei şi moştenirii culturale, dar e totuşi alcool, aşa că vă invit să le degustaţi mai târziu”, a glumit Ministerul Finanțelor, Eugen Teodorovici.

 

Fiecare cu paharul de pălincă în față și discuția a decurs cum altfel, decât prietenește. La un moment dat unul din oficialii europeni și-a mai turnat un pahar, nemaiavând răbdare să termine discursul.

“Deocamdată, eu mă abţin, dar voi gusta mai târziu, cu nostalgie” a spus comisarul european pentru afaceri economice.

Teodorovici vrea să îi scutească de taxe pe cei care fac nu mai mult de 750 de litri de tărie, adică oamenii care își prepară tăria la ei acasă. Acest lucru a propus și miniștrilor de finanțe din statele Uniunii  Europene.

Această propunere este foarte apreciată în mediul rural. Un litru de pălincă se vinde undeva aproape de 30 de lei și este accizat, potrivit normelor europene, în funcție de tăria băuturii. Pălinca este accizată cu 8,23 lei pe litru.

În Bihor, tradiția cere ca pălinca să aibă tăria de cel mult 52% alcool pur. În întreaga țară, numai 700 de gospodari au recunoscut că fac țuică, pălincă sau chiar rachiu la cazan pentru că le este frică de accize. Gospodarii și țăranii care produc țuică însă refuză să declare acest lucru riscă o amendă de până la 5.000 de lei.

 

Sursa: observator.tv

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata