ONRC: 1.410 firme şi PFA au intrat în insolvenţă de la începutul acestui an

160

În primul trimestru din acest an, numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a crescut cu 6,82%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, fiind înregistrate 1.410 de insolvenţe, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Din punct de vedere teritorial, cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 297, în creştere cu 112,14% faţă de ianuarie-martie 2020. Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Cluj – cu 130 de insolvenţe (plus 94,03%), Bihor- 108 (minus 20%) şi Timiş – 75 (minus 3,85%).

Pe de altă parte, cele mai puţine insolvenţe s-au înregistrat în judeţele Harghita – 5, Vaslui şi Neamţ – câte 6.

În contextul domeniilor de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a consemnat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor respectiv 424 (plus 19,1%), în construcţii 231 plus 4,52%) şi în industria prelucrătoare – 169 (minus 5,06%).

În luna martie 2021 au fost înregistrate 623 de insolvenţe, cele mai multe în Bucureşti (130) şi în judeţele Cluj (52) şi Timiş (41).

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner