Orban, avertisment pentru Guvern: Îngrădirea dreptului de a alege – infracţiune; secţiile de votare sunt comune

Îngrădirea dreptului de a alege, inclusiv la referendum, reprezintă infracţiune, a afirmat joi preşedintele PNL, Ludovic Orban, referindu-se la o declaraţie făcută de Mircea Drăghici, coordonatorul campaniei electorale a Partidului Social Democrat, conform căreia legea nu permite decât secţii de votare diferite.

"Liderii PSD nu se dezmint şi cochetează cu infracţiuni legate de referendum. Secţiile de votare sunt în mod obligatoriu comune, conform Legii 3/2000. Avertizez atât liderii PSD, cât şi funcţionarii din cadrul Guvernului, că îngrădirea liberului exerciţiu al dreptului de a alege, inclusiv în cazul referendumului, constituie infracţiune şi este prevăzută de Codul Penal", a afirmat Orban într-un comunicat transmis AGERPRES.

Liderul PNL aminteşte că Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, în forma aflată în vigoare, prevede în clar obligativitatea organizării secţiilor de votare comune în cazul în care referendumului este organizat concomitent cu alegerile europarlamentare. El a adăugat că această prevedere se regăseşte la articolul 15 indice 1, alineatul 2: "ambele scrutine se realizează în cadrul aceloraşi secţii de votare, operaţiunile electorale fiind îndeplinite de către aceleaşi birouri electorale, constituite potrivit legii" (Portalul Legislativ al Ministerului Justiţiei: http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/21139).

"Atragem în mod public atenţia asupra faptului că o eventuală modificare a cadrului normativ, prin intermediul unei Ordonanţe de Urgenţă, în sensul organizării unor secţii de votare separate pentru referendum, îi expune atât pe iniţiatori, cât şi pe cei care se află în circuitul de avizare, riscului de a intra sub incidenţa legii penale. Aceasta, întrucât scopul unui eventual astfel de act normativ este în mod vădit acela de a împiedica liberul exerciţiu al dreptului de a alege, infracţiune asimilată de Codul…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata