Orban: Protestul magistraţilor este legitim, iar PNL îl sprijină

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat vineri că protestele magistraţilor faţă de modificările aduse în această săptămână prin ordonanţe de urgenţă la legile Justiţiei sunt legitime, iar PNL le sprijină.

"În ceea ce priveşte magistraţii, considerăm perfect legitimă manifestarea opoziţiei acestora faţă de ultimele ordonanţe emise de guvern şi, în general, faţă de toate modificările ticăloase ale legilor Justiţiei, ale codurilor şi altor legi care afectează Justiţia care au fost realizate de actuala guvernare. Este din ce în ce mai evident, prin ultimele ordonanţe, că PSD-ALDE vor să controleze politic procurorii şi judecătorii, este clar că acea secţie specială pentru magistraţi se va transforma într-un pluton de execuţie la comandă politică a magistraţilor curajoşi care îndrăznesc să efectueze anchete penale privitoare la ilegalităţile şi infracţiunile săvârşite de potentaţii zilei. (…) Ca atare, orice protest al magistraţilor este un protest legitim pe care PNL îl sprijină şi, după cum ştiţi, am solicitat Avocatului Poporului să atace la CCR ordonanţele. Am pregătit sesizarea pe care o vom adopta luni şi o vom trimite Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, pentru a sesiza Comisia de la Veneţia privind aceste ultime ordonanţe şi ordonanţa 90 şi 92", a spus Orban într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că în acest moment există riscul de pierdere a independenţei Justiţiei, "de subordonare drastică a Justiţiei de către politic", de către cei care se află la guvernare şi există riscul ca procurorii şi judecătorii să nu îşi poată exercita profesia în condiţii de deplină independenţă şi legalitate. AGERPRES/(A – autor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata