Pentru funcţia de judecător la Tribunalul UE, ministerul Justiţiei demarează selecţia unui candidat

145

În prezent, Ministerul Justiţiei a demarat procedura de selecţie a unui candidat pentru funcţia de judecător la Tribunalul Uniunii Europene, în condiţiile în care unul dintre cele două posturi care revin României la această instanţă se vacantează începând cu data de 7 octombrie.

„România este invitată să transmită o propunere pentru postul vacant de judecător până la finalul lunii iunie 2021. Mandatul de judecător pentru care se va transmite propunerea rezultată din prezenta procedură de selecţie va acoperi perioada 7 octombrie 2021 – 31 august 2022”, se precizează în anunţul publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei.

În data de 7 aprilie 2021, guvernul a aprobat, prin memorandum, procedura pentru desemnarea candidatului României pentru funcţia de judecător la Tribunalul UE.

Astfel, persoanele interesate îşi pot depune candidatura până la data de 16 mai, exclusiv în format electronic, la adresa de email: selectie.tue@just.ro, până la ora 24,00.

În contextul comisiei de selecţie, candidaţii ale căror dosare au fost selectate, vor fi notificaţi individual, în vederea susţinerii unui interviu în faţa Comisiei de selecţie, prezidate de ministrul Justiţiei.

Interviul va fi organizat în perioada 7 – 10 iunie, la sediul Ministerului Justiţiei sau prin mijloace de comunicare la distanţă.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata