Pentru o agricultură integrată durabilă se oferă un program gratuit fermierilor

95

Din luna iunie din acest an, vor începe cursurile programului GreenFields Academy, unde fermierii români vor învăţa să aplice în propriile ferme practici ale agriculturii integrate durabile şi regenerative, conform unui comunicat de presă al Raiffeisen Bank România.

Scopul principal al programului este de a contribui la protejarea mediului, prin conservarea resurselor şi a biodiversităţii, ajutând totodată fermierii români să se adapteze la noile cerinţe ale Green Deal, prin menţinerea nivelului profitabilitate al fermelor lor.

Astfel, GreenFields Academy va include o grupă de 15-20 de fermieri selectaţi din toate zonele României, care pentru 8 luni de zile vor participa gratuit la cursul de formare.

Acest program este realizat la iniţiativa companiilor Syngenta, Microsoft, Horsch, Raiffeisen Bank, RWA Agro, Patrick Valmary Consult şi Amazag, cu sprijinul Asociaţiei Producătorilor de Porumb din România şi a Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti.

Aşadar, înscrierile în acest program au loc în perioada 24 mai – 9 iunie. Fermierii care doresc să se înscrie o pot face direct pe site-ul programului (www.greenfields.ro), unde pot consulta detaliile de desfăşurare şi criteriile de eligibilitate.

„Sustenabilitatea devine un concept din ce în ce mai important în vieţile noastre. Este minunat faptul că putem organiza un astfel de program în România, prin cumularea de expertize diverse, puse laolaltă de companii de top din industrie. Peste 74% dintre fermierii români îşi doresc să facă trecerea către un sistem de exploatare agricolă mai prietenoasă cu mediul, însă, din păcate, nu toţi sunt pregătiţi pentru asta. Prin acest program avem şansa de a contribui la viitorul agriculturii româneşti, asigurandu-ne că şi copiii noştri vor avea acces la hrană de calitate, produsă sustenabil”, a declarat Laurenţiu Asimionesei, reprezentant al companiei Amazag, compania fondatoare a programului GreenFields Academy.

Curricula cursului constă într-un mix de predare online şi reuniuni tehnice în câmp, realizat sub coordonarea expertului în agricultură integrată durabilă, Patrick Valmary. În plus, fiecare dintre entităţile organizatoare vor aduce propriii specialişti pentru a împărtăşi fermierilor cunoaşterea legată de tehnologiile de ultimă generaţie ale acestor practici agricole.

Mai mult, fermierii participanţi vor învăţa şi vor aplica metode ale tehnologiilor minimum-tillage, no-till, strip-till, vertical-till, tehnica de cultivare simplificată, agricultura conservativă şi agricultura circulară, culturi verzi şi covoare vegetale, agro-împăduriri, sechestrarea carbonului în sol, metanizare, agricultură digitală şi agricultură de precizie.

„În calitate de membru responsabil al comunităţii, susţinerea iniţiativelor care contribuie la o dezvoltare sustenabilă a agriculturii româneşti este parte din angajamentul nostru. Programul Greenfileds Academy oferă cunoştinţe şi sprijin tehnic pentru a facilita tranziţia de la agricultura convenţională la agricultura durabilă, în condiţii de productivitate şi profitabilitate ridicată. Alături de partenerii noştri vom urmări şi măsura eficienţa practicilor prezentate în curs la fermele participanţilor sau pe câmp. Suntem încrezători că acest parteneriat va avea ca rezultat crearea unui grup de fermieri care vor avea intrumentele şi informaţiile necesare pentru a crea valoare economică, de mediu şi sociala, care poate fi transmisă şi generaţiilor următoare”, a declarat Raluca Nicolescu, director aria IMM la Raiffesen Bank.

În prezent, Raiffeisen Bank are peste 20 de ani de activitate pe piaţa bancară din România şi peste 2,2 milioane de clienţi, persoane fizice şi juridice. Banca are peste 4.800 de angajaţi, 330 de agenţii în toată ţara, 720 ATM-uri, 393 maşini multifuncţionale (MFM-uri) şi o reţea de peste 24.500 POS-uri.

Iar, Amazag este o platformă de agricultură, cu ajutorul căreia toţi cei care produc sau pun în valoare mâncarea, de la fermă la farfurie, pot performa mai bine. Amazag reuneşte o serie de proiecte educative şi educaţionale dedicate industriei agri, precum Atelierele Amazag, MBAg, GreenFields Academy sau MEET THE FOOD.

Sursa: agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata