Pentru o cauză umanitară, un militar a alergat de la Galaţi la Satu Mare

Alergătorul Laurenţiu Cobzaru, pentru a susţine o cauză umanitară a unei poliţiste diagnosticate cu leucemie acută, a alergat de la Galaţi la Satu Mare.

Astfel, Laurenţiu Cobzaru a ajuns vineri în municipiul Satu Mare, fiind aşteptat de către fostul ministru al Apărării, Gabriel Leş. Militarul a mărturisit că a încercat să alerge câte 10 km în fiecare oră, reuşind astfel să străbată drumul de la Galaţi la Satu Mare în şapte zile.

„Am plecat de la Galaţi pe data de 20, la 5,00 dimineaţa. Am avut un coleg care a mers cu mine cu maşina toată săptămâna, dar el a trebuit să plece acasă. A mers în faţă cu maşina, m-a aşteptat, m-am hidratat, m-am alimentat, seara am dormit în maşină. Munţii m-au terminat. Suportul l-am avut din partea colegului. A încercat să mă încadrez la 10 km pe oră. Contează în primul rând cauza, eu pentru Ramona am alergat, a fost şi cauza lui Nicolas, el fiind un băieţel din Brăila care a decedat. Au fost în total aproape şapte zile”, a declarat Laurenţiu Cobzaru.

El a alergat pentru a o ajuta pe Elena Ramona Ţoapă, o poliţistă de 20 de ani diagnosticată cu leucemie acută la scurt timp de la angajare. Poliţista are nevoie de sânge şi de resurse financiare pentru a-şi asigura tratamentul.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata