Pentru participaţia OMV la transportatorul de gaze Gas Connect Austria, Verbund plăteşte 437 milioane de euro

0

Verbund, cea mai mare companie de electricitate din Austria, a semnat un contract cu compania austriacă de petrol şi gaze OMV, proprietarul OMV Petrom, pentru vânzarea pachetului său de 51% din acţiunile transportorului de gaze Gas Connect Austria, informează un comunicat al OMV, remis, miercuri, AGERPRES.

Astfel, Gas Connect Austria construieşte şi operează conductele magistrale de transport al gazelor din Austria şi este deţinută de OMV (51%) şi AS Gasinfrastruktur GmbH (49%). De asemenea, Gas Connect Austria este responsabilă cu gestionarea capacităţilor de import şi export, precum şi de capacitatea de transport necesară pentru consumul pieţei consumatorilor casnici.

Din punct de vedere legal, consiliile de supervizare de la OMV şi Verbund au aprobat această tranzacţie, anunţată prima dată în luna martie, iar semnarea contractului ar urma să aibă loc în cursul acestei zile.

Despre preţul convenit pentru pachetul de 51% din acţiunile Gas Connect Austria GmbH deţinut de OMV, acesta este de 271 milioane de euro. Astfel, Verbund va prelua şi datoriile Gas Connect Austria GmbH către OMV, care la 31 decembrie 2019 se ridicau la 165,9 milioane de euro. În consecinţă, preţul total în numerar plătit de Verbund către OMV va fi de 436,9 milioane de euro, ceea ce înseamnă că valoarea companiei Gas Connect Austria GmbH este de 980 milioane de euro.

Din acest punct de vedere, OMV precizează că această tranzacţie va reduce datoriile grupului cu peste 570 milioane de euro, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra gradului de îndatorare al grupului.

” OMV îşi continuă strategia de a ieşi de pe piaţa reglementată de transport de gaze şi se angajează într-un management proactiv al portofoliului, care să-i asigure o creştere profitabilă. Tranzacţiile cu gaze şi stocarea de gaze vor rămâne o parte importantă a portofoliului OMV”, au susţinut oficialii companiei.

Iar compania Verbund, potenţialul cumpărător al acţiunilor Gaz Connect Austria, este unul dintre principalii producători de energie hidro din Europa.

Aşadar, OMV deţine 51% din acţiunile OMV Petrom, cea mai mare companie de petrol şi gaze din România.

Sursa: Agerpres
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata