Plata prejudiciului te scapă de urmărirea penală. Vot în Camera Deputaţilor, pe proiectul de lege

Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul care modifică legea pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în sensul că pentru toţi inculpaţii care au săvârşit împreună o faptă de evaziune fiscală se dispune o singură dată renunţarea la urmărirea penală dacă unul sau o parte dintre ei acoperă integral prejudiciul produs, majorat cu 20%.

„În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală dacă, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, se va dispune, o singură dată, renunţarea la urmărirea penală”, prevede proiectul.

Aceste prevederi se aplică tuturor inculpaţilor care au săvârşit împreună una dintre aceste fapte, indiferent dacă plata prejudiciului a fost efectuată doar de către unul sau de către o parte dintre aceştia, mai prevede textul adoptat.

De asemenea, dacă este stabilită prin hotărâre judecătorească obligaţia inculpatului de a acoperi în termen de un an prejudiciul produs, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În situaţia în care condamnatul nu acoperă suma la termenul stabilit, suspendarea pedepsei sub supraveghere se va transforma în pedeapsă cu închisoare sub supraveghere.

În cazul în care mărimea evaziunii fiscale justifică o astfel de măsură, instanţa poate dispune acoperirea sumelor într-un interval de 1-3 ani.

Camera Deputaţilor este for decizional cu acest proiect.

Citeşte şi: VIDEO/ Au rămas liceenii doamnei Tamara Buciuceanu-Botez….

Citeste continuarea pe Libertatea.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata