PMP îl contrazice pe Avocatul Poporului: Nimeni nu a cerut să fie desemnaţi reprezentanţi pentru discuţii

0 97

Nimeni de la Avocatul Poporului nu a cerut membrilor organizaţiei de tineret a PMP, care pichetau sediul instituţiei, să desemneze reprezentanţi care să discute cu Victor Ciorbea.

Precizările PMP au venit în urma unui comunicat al Avocatului Poporului în care se arăta că protestatarii veniţi să-i solicite lui Victor Ciorbea să atace la CCR ordonanţa de urgenţă care modifică legile Justiţiei au părăsit zona când li s-a cerut să-şi desemneze reprezentanţi care să meargă la discuţii.

''Nimeni din cadrul instituţiei Avocatului Poporului nu a cerut, în timpul pichetării, să fie desemnaţi reprezentanţi ai OTPMP care să discute cu domnul Victor Ciorbea. Dovadă stau imaginile de la faţa locului. (…) Întreaga discuţie cu reprezentanţii Jandarmeriei Române s-a rezumat strict la lipsa unei autorizaţii de protest emise de către Primăria Capitalei şi la îndemnul ca protestul să înceteze. Reprezentanţii OTPMP s-au conformat, deoarece scopul lor nu a fost să încalce legea, ci să atragă atenţia asupra unor modificări ale legilor Justiţiei care pun în pericol statul de drept'', se arată într-un comunicat al PMP.

OTPMP face apel la transparenţă, bun simţ şi sinceritate din partea instituţiilor statului care îi reprezintă pe cetăţenii acestei ţări.

''Avocatul Poporului, plătit din bani publici şi avid după pensie specială de lux, minte aşadar într-un comunicat oficial remis în numele instituţiei pe care o conduce. Este strigător la cer că Victor Ciorbea le răspunde tinerilor care îi vor plăti pensia specială prin minciuni'', precizează PMP.

Membri ai OTPMP au protestat, miercuri, în faţa sediului instituţiei Avocatul Poporului (AP), cerând sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la OUG care modifică legile Justiţiei, adoptată de Guvern în urmă cu o zi, însă aceştia nu au depus nicio sesizare şi niciun fel de documente în susţinerea solicitărilor formulate, se arăta…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata