PMP va deveni a treia formaţiune politică din ţară

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, a declarat vineri, la Oradea, că, în urma alegerilor administrative din acest an, PMP va deveni a treia formaţiune politică din ţară ca număr de aleşi locali.

„PMP va merge în campania electorală cu candidaţi în toate localităţile din România, implicit în judeţul Bihor. Avem target să intrăm în toate consiliile judeţene, în toate consiliile municipale, în toate oraşele, comune mari şi peste tot unde vom reuşi să închegăm echipe puternice. Obiectivul PMP asumat este de a obţine un procent de plus 10% în alegeri, un obiectiv îndrăzneţ. Suntem convinşi că după alegerile locale din acest an, PMP va deveni a treia forţă politică din punct de vedere al numărului de aleşi locali: primari, consilieri judeţeni, consilieri locali. La ora actuală, aproape 2.500 de candidaţi PMP sunt pregătiţi să intre în bătălii pentru alegerile locale”. a declarat Eugen Tomac, într-o conferinţă de presă.

Liderul PMP nu a exclus ideea de a susţine candidaţi comuni în oraşe sau municipii mari, în funcţie de consensul stabilit cu alte partide anti-PSD, eventual cu PNL şi USR.

De asemenea, el a subliniat că „PMP nu se teme de alegeri anticipate”. El a adăugat că România are nevoie însă în primul rând de un guvern stabil, cu miniştri în funcţie care să meargă săptămânal la Bruxelles să negocieze fonduri pentru ţară în următorii ani.

„Sunt foarte multe priorităţi care ar trebui privite prin cheia interesului naţional şi nicidecum prin prisma rezultatelor pe care şi le propune fiecare partid la alegerile din acest an”, a subliniat Tomac.

Preşedintele PMP a susţinut conferinţa de presă alături de vicepreşedintele PMP, Severica Covaciu, secretarul general Ioana Constantin şi preşedintele PMP Bihor, Andrei Amariţei, înaintea ultimei întâlniri regionale a partidului, cea pe zona de nord-vest, organizată în sala mare a Primăriei…

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata