PNL cere convocarea de urgenţă a Parlamentului, pentru recursul compensatoriu. Orban spune că legea care a scos deţinuţi din închisori trebuie modificată sau abrogată


PNL cere convocarea de urgenţă a Parlamentului, pentru legea recursului compensatoriu, care a dus la eliberarea din penitenciare a unor deţinuţi, din cauza condiţiilor improprii, iar ulterior unii au recidivat, cu acte de violenţă extremă şi chiar crimă.

Apelul liberalilor vine la scurt timp după ce preşedintele Klaus Iohannis cerea Guvernului să analizeze această lege şi să vină cât mai repede cu soluţii.

„Datorită gravităţii situaţiei, nu putem aştepta săptămâni să se găsească o soluţie pentru problema provocată de actualul Guvern. (…) Solicităm convocarea de urgenţă a unei sesiuni parlamentare extraordinare. Adresez către preşedinţii celor Camere – nu către domnul Dragnea şi cu domnul Tăriceanu, care sunt în concediu, dar şi-au delegat atribuţiile de preşedinte către domnul Iordache şi domnul Manda – solicitarea să convoace sesiune parlamentară extraordinară de urgenţă în care să fie amendată această lege, fie să fie împiedicată eliberarea infractorilor care au comis infracţiuni cu violenţă, omoruri, violuri, tâlhării şi alte categorii, infracţiuni, fie chiar abrogarea în integralitate a acestei legi privind regimul compensatoriu”, a spus liderul PNL Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă.

Potrivit lui Orban, „viaţa, integritatea fizică şi proprietatea privată a fiecărui cetăţean român au fost puse în pericol de Guvernul PSD-ALDE, care a eliberat peste 11.000 de deţinuţi înainte de termen fără niciun fel de măsură de reintegrare socială a acestora, fără să ia nicio măsură privitoare la posibilitatea de a asigura pentru aceşti deţinuţi eliberaţi o formă de ţinere sub supraveghere şi de urmărire a reintegrării în societate a acestor deţinuţi…

Citeste continuarea pe Libertatea.ro

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata