Băsescu, reacţie dură la cererea de extrădare a jurnalistului Kamil Demirkaya: „Nu suntem paşalâc turcesc, ci buni prieteni şi parteneri egali ai Turciei”

0

Fostul preşedinte Traian Băsescu a reacţionat dur, joi, la cererea Turciei de extrădare a jurnalistului Kamil Demirkaya. „Nu suntem paşalâc turcesc, ci buni prieteni şi parteneri egali ai Turciei”, a afirmat Băsescu, într-o postare pe Facebook, avertizând că acesta nu va avea parte de un proces corect în ţara sa, iar România trebuie să se comporte ca un stat membru al UE.

„Nu suntem paşalâc turcesc, ci buni prieteni şi parteneri egali ai Turciei. Autorităţile din Turcia au cerut extrădarea ziaristului Kamil Demirkaya pentru opiniile criticele exprimate prin presă, la adresa puterii de la Ankara.  În mod cert, acesta nu va avea parte de un proces corect în Turcia, nu-i vor fi respectate drepturile iar viaţa jurnalistului va fi în pericol. România trebuie să se comporte ca un stat membru al Uniunii European, în care valori precum dreptul la liberă exprimare este respectat şi să respingă extrădarea jurnalistului Kamil Demirkaya.  Sper că instituţiile Statului Român nu vor acţiona ca pe vremea când eram paşalâc turcesc”, a scris Băsescu.

Kamil Demirkaya, jurnalistul turc cunoscut drept militant împotriva regimului lui Erdogan, a fost condus în faţa procurilor, miercuri, 5 decembrie, după ce autorităţile de la Ankara au cerut extrădarea sa.

Bărbatul aşteaptă acum ca magistraţii Curţii de Apel Bucureşti să ia în discuţie solicitarea.

Jurnalistul locuiește în România de doi ani și deține un permis de ședere temporară, iar în luna noiembrie a acestui an chiar și-a depus actele pentru prelungirea permisului de ședere, documentele aflându-se în curs de procesare.

Guvernul turc a trimis autorităţilor române mandatul de extrădare pentru Demirkaya, iar miercuri dimineaţă ziaristul a fost ridicat de…

Citeste continuarea pe Libertatea.ro

Citeste si
loading...

Scrie un comentariu

Adresa de mail NU va fi publicata.