Creţu: Bucureştiul e unul dintre oraşele cele mai sufocate de trafic dintre marile metropole europene

0

Comisarul european pentru Politică regională, Corina Creţu, a declarat, vineri, că Bucureştiul este una dintre marile metropole europene "cele mai sufocate de trafic" şi a subliniat importanţa cooperării dintre Comisia Europeană şi Primăria Generală a Capitalei, pentru a accelera proiectele aflate în derulare.

"Bucureştiul şi întreaga zonă din jurul Capitalei reprezintă un motor pentru economia României şi cred că este foarte important să cooperăm, Comisia Europeană şi Primăria Generală a Capitalei, pentru a identifica măsuri concrete şi pentru a accelera proiectele pe care le avem în derulare. Eu mă bucur să văd investiţii care, cu sprijinul fondurilor europene de coeziune, asigură în special conectarea Bucureştiului. Este un subiect care mă preocupă, pentru că Bucureştiul este unul dintre oraşele cele mai sufocate de trafic din marile metropole europene. În urmă cu două săptămâni, am aprobat finanţări pentru linia de metrou M6, care va lega Gara de Nord de staţia Tokyo. De asemenea, am aprobat extinderea liniilor M4 (Gara de Nord – Străuleşti) şi M5 (Pantelimon – Eroilor – Valea Ialomiţei – Râul Doamnei). În câteva săptămâni, sper că voi semna şi finanţarea pentru linia 2 Pipera – Berceni şi inelul sud al Centurii Capitalei. De fapt, acestea sunt ultimele proiecte majore pe care le mai avem sub analiză pe proiecte de infrastructură mare la Comisia Europeană", a precizat ea, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute alături de primarul general, Gabriela Firea, la sediul municipalităţii.

Comisarul european şi-a exprimat speranţa că şi alte proiecte finanţate din fonduri europene, precum achiziţionarea a 100 de tramvaie şi 100 de autobuze ecologice, vor contribui la reducerea problemelor de trafic sau poluare. Totodată, a salutat finanţarea cu fonduri europene a unor proiecte pentru creşterea eficienţei energetice a clădirilor publice şi pentru renovarea unor clădiri…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata