Gabriel Oprea: UNPR este în proces de reorganizare, în ultimul timp au venit peste 50.000 de membri în partid

0

Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) este în plin proces de reorganizare şi creştere continuă a numărului de membri, iar conducerea partidului şi-a propus să obţină un rezultat onorabil la alegerile europarlamentare care vor avea loc în luna mai, a anunţat liderul formaţiunii, Gabriel Oprea, într-o conferinţă de presă susţinută sâmbătă la Borşa.

"Suntem într-un proces de reorganizare a partidului. (…) Suntem singurul partid care ne-am ţinut de cuvânt şi nu am trădat niciodată, iar în ultimul timp au venit peste 50.000 de membri de partid noi, dintre care foşti militari, poliţişti, jandarmi, pompieri, rezervişti. Ne pregătim pentru alegerile europarlamentare, (…) trebuie să strângem peste 200.000 de semnături valide. Ne organizăm, creştem numărul membrilor în toate organizaţiile, ne mişcăm milităreşte ca să spun aşa. (…) Acum România este pe un drum greşit şi avem nevoie de solidaritate, de unitate, de a creşte imaginea României în Europa. (…) Ne propunem să facem o figură onorabilă la europarlamentare, în iunie vom stabili pe cine sprijinim la preşedinţia României şi ne propunem să ajungem la nivelul care am fost în 2015, un an în care UNPR era peste 15% . Ne dorim să avem o participare cât mai bună la alegerile locale din 2020 şi să intrăm în Parlamentul României", a declarat Gabriel Oprea.

Potrivit acestuia, UNPR lucrează la constituirea listei de candidaţi pentru alegerile europarlamentare, în paralel cu sporirea numărului de membri la toate organizaţiile din ţară.

"Lucrăm la lista candidaţilor pentru alegerile europarlamentare, plus că va fi cel puţin un maramureşan pe această listă. Va fi un om serios, va fi un om de valoare. Căutăm să punem oameni serioşi, profesionişti, oameni care să reprezinte cât mai bine România şi în primul rând să nu o denigreze de la Bruxelles. (…) La alegerile europarlamentare, spre deosebire de…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata