Iaşi: Vosganian (ALDE) arată că sunt demarate mai multe proiecte pentru infrastructura din Moldova

0

Deputatul Varujan Vosganian, liderul ALDE Iaşi, a declarat vineri în cadrul unei conferinţe de presă, că sunt demarate mai multe proiecte pentru realizarea unor lucrări necesare infrastructurii de transport care leagă Moldova de restul ţării.

"Există modernizarea căii ferate existente în prezent, care va începe în curând cu fonduri de la Ministerul Transporturilor. Există apoi proiectul căii ferate rapide Bucureşti, cu nod Paşcani, spre Iaşi şi Suceava, care va fi paralelă cu calea ferată existentă, care va fi destinată exclusiv transportului de pasageri, care se va face prin parteneriat public – privat. Ea a fost decisă. Hotărârea de Guvern a fost emisă pe 4 martie. Urmează acum stabilirea indicatorilor tehnico-economici. A treia arteră care va lega Sudul cu Nordul, într-o formă modernizată, este Drumul European care pleacă de la Bucureşti – Urziceni – Buzău – şi către nord, şi care va trece prin Ploieşti. Practic, în clipa de faţă se licitează pentru studii de fezabilitate tronsoanele Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău, până la Suceava şi frontiera cu Ucraina. E vorba de modernizarea acestui drum, în sensul alcătuirii unei despărţituri la jumătatea drumului şi a variantelor ocolitoare prin localităţi", a declarat Varujan Vosganian, care este şi vicepreşedinte al ALDE.

El a recunoscut că "una dintre marile problemele acestui drum se datorează faptului că străbate localităţile", motiv pentru care vor fi construite şosele de centură.

"Sunt consecinţele neplăcute şi imprevizibile ce decurg din aceasta. Consecinţa va fi o distanţă şi mai mare a drumului, dar şi o viteză mai mare de deplasare", a spus Varujan Vosganian.

Conform acestuia, au fost demarate demersuri şi pentru traseul Focşani – Tişiţa – Albiţa – Chişinău.

"Este un drum care abia acum a fost asumat după negocierile pe care le-am făcut împreună cu colegul meu Daniel Olteanu, de la Vaslui, cu Guvernul….

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata