Iohannis a promulgat legile privind instituirea Zilei Naţionale a Constructorului în 14 septembrie şi a Zilei Instituţiei Prefectului în 2 aprilie

0

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretele de promulgare a legilor privind instituirea în 14 septembrie a Zilei Naţionale a Constructorului şi în 2 aprilie a Zilei Instituţiei Prefectului.

În 28 noiembrie, Camera Deputaţilor a decis instituirea pe 14 septembrie a Zilei Constructorului, care va fi marcată de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de către organizaţiile neguvernamentale prin organizarea de manifestări şi acţiuni publice specifice.

La 14 septembrie 1895 a fost inaugurat podul Feteşti – Cernavodă, cunoscut sub numele de Podul "Anghel Saligny" sau Podul "Carol I", cel mai mare pod din Europa continentală din acea perioadă şi al treilea ca lungime din lume (4.087,95 m).

Tot în 28 noiembrie, Camera Deputaţilor a adoptat şi proiectul de lege privind instituirea Zilei Instituţiei Prefectului pe 2 aprilie.

Proiectul prevede că această zi poate fi marcată de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi din străinătate prin organizarea de programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific dedicate recunoaşterii rolului şi meritelor Instituţiei Prefectului la dezvoltarea ţării din punct de vedere economic, cultural şi social.

Sprijinul material şi logistic necesar organizării acestor manifestări poate fi asigurat din bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, în limita fondurilor disponibile.

Totodată, conform iniţiativei legislative, cu această ocazie, Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători. AGERPRES/(AS – autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata