Kelemen Hunor: În politică ne asociem cu cine putem şi nu cu cine am dori

0

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, la Cluj că a căutat, alături de liderii formaţiunii sale, ca în politică să fie pragmatici, deoarece nu întotdeauna s-au putut asocia cu cei cu care împărtăşeau aceeaşi ideologie.

În raportul său, prezentat sâmbătă, în a doua zi a celui de-al 14-lea Congres al UDMR, Kelemen Hunor a precizat că în cei aproape 30 de ani de când există formaţiunea obiectivele acesteia nu s-au schimbat, dar mijloacele de a face politică a trebuit să fie adaptate la schimbările vremii.

"La nivel naţional, de doi ani avem o cooperare cu coaliţia guvernamentală. Şi în această chestiune am fost pragmatici, dar pot să vă spun că în politică ne putem asocia cu cine putem şi nu cu cine am dori sau cu cine am avea posibilitatea să fim mai aproape din punct de vedere ideologic", a spus Kelemen.

Acesta a amintit că în urmă cu patru ani a declarat că ideologia UDMR este transilvanismul pragmatic şi că, în ciuda diversităţii membrilor Uniunii, acesta a fost spiritul care a direcţionat toate acţiunile formaţiunii.

"Noi, maghiarii din Transilvania suntem de multe feluri, avem viziuni diferite, ne schimbăm adeseori părerea, ne place să purtăm dezbateri, avem creştini-democraţi, liberali, oameni de dreapta şi de stânga, pro-guvernamentali sau de opoziţie. Dar acum, când suntem împreună în această Uniune, înainte de toate suntem transilvanişti maghiari din Transilvania, oameni pragmatici, responsabili. (…) În asocierile pe care le-am făcut am fost îndrăzneţi pentru că am căutat posibilităţi şi nu scuze. (…) Am căutat încotro o putem lua, cu cine putem să ducem la succes interesele minorităţii maghiare, fie vorba de şcoli, instituţii de învăţământ, de dreptul de folosire a limbii materne. (…) Am luat în considerare dorinţa majorităţii şi am respectat-o întotdeauna, ne-am coalizat cu liberalii şi în altă parte am lucrat împreună cu…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata