Ministrul Viorel Ilie: Familia europeană se poate consolida doar dacă facem din coeziune o valoare comună

0

Sloganul preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene "Coeziunea, o valoare comună europeană" trebuie să devină o realitate pentru fiecare stat membru, "pentru că numai aşa putem să fim o mare familie europeană", spune ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie (ALDE).

"Familia europeană se poate consolida doar dacă facem din coeziune o valoare comună. Ca fiecare ţară membră a familiei europene, România are particularităţile ei, iar românii rezonează cu cei care se comportă cu demnitate şi respect. Aceste calităţi le-am văzut aseară pe scena Ateneului Român la cei mai importanţi oficiali europeni şi români. Sper ca, pe lângă respect şi demnitate, să ne înţeleagă şi ca naţiune. Sloganul preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene – 'Coeziunea, o valoare comună europeană' – trebuie să devină o realitate pentru că numai aşa putem să fim o mare familie europeană şi cred că acest lucru este valabil pentru fiecare stat membru, oricare ar fi el'', precizează Viorel Ilie, potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES.

El consideră că nu trebuie lăsat ca disputele interne să-şi pună amprenta pe exercitarea preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

''În ceea ce ne priveşte, trebuie să fim inteligenţi şi să nu lăsăm disputele interne să-şi pună amprenta pe exercitarea preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. Prin efort, responsabilitate, muncă şi determinare, cele 6 luni de preşedinţie vor fi încununate de succes, iar succesul României este tot ceea ce contează!", spune Viorel Ilie. AGERPRES/(AS – autor: Sorin Peneş, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Citeste si
loading...

Scrie un comentariu

Adresa de mail NU va fi publicata.