Oficialii europeni, trataţi precum „prinţii” la Bucureşti. Meniu cu sarmale şi vin românesc, cravate şi ii tradiţionale, oferite cadou de către Guvern

0


Oficialii europeani care au venit, joi şi vineri, la Bucureşti, în cadrul evenimentului de preluare simbolică a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene au primit, din partea Guvernului român, cadouri care au constat în cravate, pentru bărbaţi, şi eşarfe pentru femei, vin şi stilouri Poenari. Doamnele comisar au primit şi ii tradiţionale româneşti. Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker chiar a purtat cravata cadou, în cadrul întâlnirilor cu preşedintele şi cu premierul, de vineri. 

Şi meniul din cadrul celor două mese festive, dineul de la Palatul Regal, de joi seara şi dejunul de lucru de la Palatul Victoria, de vineri, a păstrat acelaşi caracter tradiţional.

Pe muzică românească, comisarii au gustat din bucatele tradiţionale româneşti.

Sarmale, piftie, zacuscă, salată de vinete, icre, muşchiuleţ de porc, dar şi cele cinci produse tradiţionale aflate pe lista produselor protejate: salamul de sibiu, cârnaţii de Pleşcoi, Telemeau de Ibăneşti, păstrăvul afumat în cobză de brad, s-au aflat pe mesele pregătite pentru invitaţii veniţi de la Bruxelles.

„Noi, comisarii, suntem trataţi ca nişte prinţi aici, la Bucureşti, totul este perfect organizat, ceea ce este de bun augur pentru continuarea evenimentelor”, a mărturisit preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, după întâlnirea de la Palatul Victoria, cu premierul Viorica Dăncilă.

Printre cadourile primite de oficiali s-au numărat cravate pentru bărbaţi şi eşarfe pentru femei, ii tradiţionale, dar şi stilouri Poenari, lucrate manual şi vinuri tradiţionale româneşti.
Jurnaliştii străini, nemulţumiţi de programul încărcat

Aproape 100 de jurnalişti străini au venit la Bucureşti, pentru a relata despre…

Citeste continuarea pe Libertatea.ro

loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata