Oprişan, despre amnistie şi graţiere: Prevederi constituţionale la îndemâna Parlamentului; PSD – partid ce se poate gândi la un asemenea act

0

Vicepreşedintele PSD Marian Oprişan a declarat luni, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN), că amnistia şi graţierea sunt "prevederi constituţionale la îndemâna Parlamentului", susţinând că PSD este un partid care se poate gândi la un asemenea act de clemenţă.

Potrivit lui Oprişan, acest subiect nu a fost discutat în CExN al PSD.

"Nu am discutat aşa ceva în Comitetul Executiv Naţional (despre amnistie şi graţiere -n.r.). Indiferent ce spun unii sau alţii, amnistia şi graţierea sunt prevederi constituţionale care sunt la îndemâna Parlamentului ţării, aşa cum graţierea este la îndemâna preşedintelui României", a declarat Marian Oprişan, după şedinţa CExN.

El a apreciat că ar fi nevoie de un asemenea act de clemenţă, având în vedere "seria abuzurilor comise în justiţie".

"PSD este un partid care împreună cu structurile sale se poate gândi la un asemenea act de clemenţă fără niciun fel de problemă, pentru că acte de asemenea clemenţă s-au mai dat şi în Polonia, Cehia, în Ungaria, în alte ţări. Şi de ce ar fi nevoie? Haideţi să ne gândim la seria de abuzuri comise în justiţie şi la seria de oameni condamnaţi nevinovaţi pe baza protocoalelor încheiate între SRI şi unităţile de parchet din România", a adăugat Oprişan. AGERPRES/(AS – autor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata