#Romania2019.eu/ Gavrilescu, jurnaliştilor străini: Aveţi ocazia să vedeţi România fără propagandă şi fake-news

0

Vicepremierul Graţiela Gavrilescu, ministru al Mediului, s-a întâlnit joi cu jurnalişti europeni, cărora le-a transmis că au ocazia să cunoască România fără propagandă şi fake-news.

"Astăzi m-am întâlnit cu jurnaliştii europeni acreditaţi la Consiliul UE. Printre altele, le-am transmis următoarele: despre România s-au scris multe, s-au spus multe. Acum însă veţi avea ocazia să ne vedeţi ţara cu propriii dumneavoastră ochi, fără campanii de PR, fără propagandă şi fără fake-news. Nu vreau să intru în detalii şi nici să vă influenţez în vreun fel. Sper doar ca, pe perioada acestei vizite, să ajungeţi să cunoaşteţi România aşa cum o privim noi: o ţară minunată, pe care o iubim şi de care suntem mândri", a scris Graţiela Gavrilescu, pe Facebook.

România marchează oficial, joi, preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, printr-o ceremonie organizată la Ateneul Român, la care sunt prezenţi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, precum şi Colegiul comisarilor. AGERPRES/ (AS – autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Citeste si
loading...

Scrie un comentariu

Adresa de mail NU va fi publicata.