#România2019.eu/Premierul-întâlnire cu ministrul francez pentru afaceri europene; discuţii despre actualizarea Foii de parcurs a Declaraţiei de Parteneriat Strategic

0

Premierul Viorica Dăncilă a subliniat, în cadrul unei întrevederi pe care a avut-o cu ministrul delegat pentru afaceri europene al Franţei, Nathalie Loiseau, demersurile ce vizează actualizarea Foii de Parcurs a Declaraţiei de Parteneriat Strategic.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cadrul convorbirilor care au avut loc joi la Palatul Victoria au fost abordate teme de interes aflate pe agenda relaţiilor bilaterale, precum şi teme de actualitate de pe agenda europeană, în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

"Au fost evidenţiate strânsele relaţii de colaborare dintre cele două ţări în numeroase domenii, reflectând Parteneriatul Strategic dintre România şi Franţa. Demnitarul român a evocat modalităţile de dezvoltare şi diversificare, în continuare, a cooperării bilaterale, fiind subliniate demersurile ce vizează actualizarea Foii de Parcurs a Declaraţiei de Parteneriat Strategic", se arată în comunicat.

În context, oficialul român a apreciat că Sezonul Franţa-România, recent inaugurat cu succes, oferă o ocazie excelentă pentru a prezenta, în ambele ţări, o multitudine de imagini contemporane ale României şi, respectiv, Franţei, din diverse domenii de activitate, şi pentru a întări cooperarea bilaterală în domeniile cultură, ştiinţă şi economie.

"A amintit, de asemenea, importanta comunitate românească din Franţa şi bogata contribuţie a acesteia la aprofundarea relaţiilor economice bilaterale şi la dezvoltarea ambelor state", conform comunicatului.

Totodată, prim-ministrul a subliniat că Preşedinţia rotativă a României la Consiliului UE se exercită într-un context european aparte, marcat de o serie de procese complexe, precum negocierea viitorului Cadru Financiar Multianual 2021-2027, procesul Brexit şi clarificarea relaţiilor viitoare cu Marea Britanie, alegerile pentru Parlamentul European din mai 2019, urmate de un nou ciclu…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata