Sesizarea la CCR a legii pensiilor: PNL şi USR reclamă condiţionarea dreptului la pensie şi discriminarea între persoanele cu dizabilităţi

0

Deputaţii PNL şi USR au înaintat Curţii Constituţionale sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii privind sistemul public de pensii, fiind criticată, printre altele, condiţionarea dreptului la pensie al angajatului şi discriminarea nejustificată între persoanele cu dizabilităţi.

Potrivit sesizării transmise, joi, AGERPRES de PNL, dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale privesc condiţionarea dreptului la pensie al angajatului de îndeplinirea de către angajator a obligaţiei fiscale de achitare a contribuţiilor reţinute angajatului prin stopaj la sursă. Astfel, este deschisă posibilitatea încălcării dreptului constituţional la pensie al angajatului, fără ca acest lucru să fie determinat de neîndeplinirea unei obligaţii aflată în sarcina angajatului, susţin semnatarii sesizării.

De asemenea, PNL şi USR apreciază că în legea pensiilor este instituită o discriminare nejustificată între persoanele cu dizabilităţi care urmează să beneficieze de pensie, fiind aplicată o măsură de reducere a stagiului de cotizare minim doar pentru o anumită categorie de persoane, şi nu pentru toţi cetăţenii cu nevoi speciale.

Semnatarii consideră că este instituită o condiţie obligatorie pentru persoanele care urmează să beneficieze de pensie de invaliditate de a îndeplini un stagiu minim de cotizare de minimum 15 ani, fapt care generează situaţii în care persoanele în cauză sunt discriminate şi supuse unui dublu standard.

"Dispoziţia criticată prin prezenta sesizare de neconstituţionalitate, cuprinsă în dispoziţiile art. 25 alin.(1) din Legea privind sistemul public de pensii adoptată de Camera Deputaţilor la data de 20 decembrie 2018, este următoarea: "contribuabilii la sistemul public de pensii sunt cei care datorează şi plătesc, după caz, contribuţia de asigurări sociale, conform Codului fiscal. Plata contribuţiilor către bugetul de asigurări sociale nu este în sarcina…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata