Politicile fiscale impuse de băncile centrale alimentează o cerere în exces

De Jurnalul Național Actuale Externe 163 citiri
3 min citire

Inrolare trafic.ro




Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a atenționează că politicile fiscale ale unor guverne europene ar putea duce la o cerere în exces, spunând că politicile fiscale şi monetare trebuie să lucreze în tandem pentru o creştere economică sustenabilă şi echilibrată, notează Reuters, preluat de Agerpres.

„Politicile fiscale care creează o cerere în exces, într-o economie care se confruntă cu constrângeri pe partea de ofertă, ar putea forţa o înăsprire a politicii monetare mai mare decât ar fi fost altfel necesar”, a precizat Christine Lagarde la o conferinţă organizată de Banca Reglementelor Internaţionale la Bangkok.

„Din păcate, în acest moment, cel puţin unele măsuri fiscale pe care le analizăm din partea multor guverne europene, şi în special în rândul guvernelor din zona euro, indică spre ultime direcţie”, a afirmat Lagarde, făcând referire la măsurile care ar putea declanşa o cerere în exces.

Comisia Europeană se aşteaptă ca economia zonei euro să se contracte în ultimul trimestru al acestui an şi în primele trei luni din 2023 din cauza creşterii preţurilor la energie şi majorării dobânzilor care subminează cheltuielile, puterea de împrumut şi încrederea.

„Avem nevoie de mai multe investiţii şi reforme structurale pentru a elimina constrângerile pe parte de ofertă şi a asigura că producţia potenţială nu este afectată de modificarea economiei mondiale. Şi într-o lume în care cererea externă este şi mai incertă, trebuie să consolidăm de asemenea oferta şi cererea internă printr-o creştere mai mare a productivităţii”, a mai adăugat Christine Lagarde.

În situația în care rata inflaţiei este de cinci ori mai mare decât ţinta de 2%, BCE a hotărât să recurgă la cea mai rapidă majorare a costului creditului din istoria sa în acest an, în condiţiile în care dobânda la depozitele bancare a fost majorată cu 200 de puncte de bază, până la 1,5%, în trei luni.

În această situație, Christine Lagarde a afirmat că estimările inflaţioniste trebuie să rămână ancorate iar publicul trebuie să ştie că ritmul de creştere a preţurilor va fi readus la nivelul ţintă.

„Ceea ce trebuie să facem noi, în calitate guvernatori ai băncilor centrale, este să urmăm o politică monetară care ancorează estimările…Trebuie să semnalăm publicului, observatorilor şi comentatorilor, că în toate scenariile, inflaţia va reveni la ţinta noastră pe termen mediu, într-o manieră ordonată”, a menționat Lagarde.