Premierul Orban – Întâlnire cu președintele Consiliului European, la Bruxelles

0

Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Premierul Ludovic Orban a avut în prima zi a vizitei sale la Bruxelles întâlniri cu mai mulţi lideri europeni, printre care preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi negociatorul-şef al Uniunii pentru retragerea Regatului Unit din UE, Michel Barnier.

În cadrul întrevederii pe care a avut-o cu preşedintele Consiliului European, Orban l-a asigurat pe acesta de sprijinul deplin al României „în promovarea Agendei Strategice” a Uniunii Europene.

„O foarte bună întâlnire cu Charles Michel la prima mea vizită la Bruxelles. L-am asigurat de sprijinul deplin al României în promovarea Agendei Strategice şi a obiectivelor sale cheie. Provocările la adresa Uniunii Europene trebuie abordate cu soluţii echilibrate şi luând în considerare interesele cetăţenilor”, a scris Orban pe Twitter după întâlnire.

Premierul a avut, de asemenea, o întâlnire cu Michel Barnier, negociatorul-şef al Uniunii pentru retragerea Regatului Unit din UE.

„Am fost de acord cu Michel Barnier că viitorul parteneriat cu Marea Britanie trebuie să fie ambiţios şi echilibrat şi să ia în considerare aspecte dincolo de cadrul comercial şi economic. Protejarea drepturilor cetăţenilor rămâne cap de listă pe agenda noastră”, a scris premierul român într-un alt mesaj pe Twitter.

Ludovic Orban a avut marţi încă trei întâlniri, cu comisarul european pentru vecinătate şi extindere, Oliver Varhelyi, cu vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans, şi cu comisarul european pentru buget şi resurse umane, Johannes Hann.

Sursa foto: dcnews.ro

Sursa: News24.ro.

Sursa News 24

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close