Preşedintele Iohannis participă la reuniunea Consiliului European; numirile pentru posturile de conducere în instituţiile europene, pe agendă

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.

Potrivit agendei, şeful statului va participa joi la summitul Partidului Popular European şi la reuniunea Consiliului European. Vineri, după reuniunea Consiliului European, el va susţine o declaraţie comună cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Subiectele aflate pe agenda de discuţii a reuniunii Consiliului European se referă, în principal, la numirile pentru posturile de conducere în instituţiile europene pentru noul ciclu instituţional, adoptarea Agendei Strategice a Uniunii Europene pentru perioada 2019-2024, viitorul buget multianual al Uniunii, combaterea schimbărilor climatice, precum şi relaţiile externe.

De asemenea, la reuniunea Consiliului European vor fi abordate propunerile de recomandări specifice de ţară pentru anul 2019 elaborate de Comisia Europeană, recomandări ce urmează să fie adoptate în cursul lunii iulie.

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene vor discuta şi ultimele evoluţii în procesul privind retragerea Marii Britanii din UE.

Vineri, preşedintele Iohannis va participa şi la Summitul EURO+, în format extins.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, la finalul celor şase luni în care România a deţinut Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, şeful statului va face o prezentare a rezultatelor obţinute în implementarea obiectivelor stabilite de către Consiliul European.

Liderii europeni urmează să aprobe Agenda Strategică a Uniunii pentru următorul ciclu instituţional, 2019-2024. Documentul oferă cadrul şi orientările generale pentru ghidarea funcţionării instituţiilor europene, precum şi pentru conturarea unui răspuns consolidat al Uniunii în noul context internaţional.

"Preşedintele României va sublinia că statele membre trebuie să rămână unite în eforturile…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata