Preşedintele Iohannis sesizează CCR pe modificările aduse Legii administraţiei publice locale

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra actului normativ de modificare şi completare a Legii administraţiei publice locale 215/2001.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în sesizarea către CCR preşedintele Iohannis arată că, ''prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul normativ, legea criticată contravine unor norme şi principii constituţionale''.

În sesizare, Iohannis afirmă că actul normativ a fost adoptat cu nesocotirea prevederilor articolului 61 şi ale articolului 75 din Constituţie, fiind încălcată competenţa primei Camere sesizate – Camera Deputaţilor, care nu a dezbătut textul şi soluţiile adoptate de Senat.

"În forma adoptată, legea dedusă controlului de constituţionalitate nesocoteşte şi principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră, legea fiind, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament", se arată în sesizare.

Una dintre critici vizează reglementarea momentului de la care se calculează termenele prevăzute pentru dizolvarea de drept a consiliului local/judeţean.

Preşedintele Iohannis menţionează că, potrivit expunerii de motive a legii criticate, în practica judiciară s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti de dizolvare a unor consilii locale, aceste instanţe considerând că termenul de 2 luni prevăzut la articolul 55 alineatul (1) litera a) din Legea 215/2001 curge de la data ultimei şedinţe, în timp ce alte instanţe au respins cererile de dizolvare a unor consilii locale, cu motivarea că acest termen de 2 luni se socoteşte pe luni pline.

"În toate cazurile instanţele nu au ţinut seama că, potrivit interpretării coroborate a dispoziţiilor legii, consiliile pot lucra de la data constituirii lor şi până la data când legea prevede încheierea mandatului", atrage atenţia şeful…

Citeste continuarea pe Agerpres.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata